Exclusiv Răzvan Lucescu îl susține pe Adrian Mutu, numit recent pe banca Rapidului. "Are o experiență uriașă"
articol scris de Digi Sport25.03.2022, 07:54
Răzvan Lucescu, actualul antrenor al celor de la PAOK, a vorbit despre numirea lui Adrian Mutu la Rapid, club pe care l-a pregătit în trecut și cu care a avut performanțe foarte bune.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aducerea lui Mutu la Rapid a cauzat ca mai mulți foști antrenori ai echipei giuleștene să se arate nemulțumiți, însă Răzvan Lucescu e de părere că "briliantul" se poate dovedi o alegere foarte bună.
Răzvan Lucescu e alături de Adrian Mutu în aventura sa la Rapid
Antrenorul cu care Rapid a reușit cea mai bună performanță europeană din ultimii 20 de ani, Răzvan Lucescu, crede că numirea lui Adrian Mutu pe banca grupării giuleștene nu a fost una hazardată, ci bazată pe anumite aspecte, cum ar fi experiența "briliantului" ca jucător.
Lucescu junior chiar îi prevede un viitor frumos lui Adrian Mutu în antrenorat, chiar dacă pe vremea când cei doi au colaborat, la echipa națională, relațiile nu au fost tocmai cele mai bune.
"În primul rând, Rapidul a analizat, Nico, patronul... Au avut niște nume, au discutat cu toți, au făcut o analiză foarte bună și au ajuns la concluzia să-l pună pe Mutu. Adi e un profesionist și îl interesează echipa la care este în acest moment. Antrenorii sunt cei mai mari suporteri ai echipelor pe care le pregătesc.
În plus, Adi Mutu are o experiență uriașă, a trecut prin mâna multor antrenori mari, a învățat multe lucruri. Îmbătrânește, se maturizează, e o trecere totală de la jucătorul răsfățat, ajungi să depinzi de jucători, să ai o altă imagine. La ce experiența a adunat ca jucător, eu cred că va avea un drum frumos și ca antrenor", a spus Răzvan Lucescu, la Fotbal Club.
Adrian Mutu, două victorii din două posibile la Rapid
Adrian Mutu a început cu dreptul aventura sa pe banca Rapidului și a învins formația unde a evoluat ca jucător, Dinamo. Giuleștenii s-au impus cu 3-1 și au prestat un joc consistent, peste cel al adversarilor.
Trupa pregătită de Mutu a învins-o și pe Academica Clinceni, 1-0, la capătul unei partide care s-a dovedit a fi mai dificile decât o arăta calculul hârtiei.
Etichete: rapid , razvan lucescu , adrian mutu , paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...