Răspunsul lui Valeriu Iftime, după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea pe Hervin Ongenda la FCSB
articol scris de Digi Sport23.08.2021, 19:37
Gigi Becali a anunțat că vrea să mai transfere trei jucători la FCSB în această vară, după ce l-a vândut pe Olimpiu Moruțan la Galatasaray.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Răspunsul lui Valeriu Iftime, după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea pe Hervin Ongenda la FCSB
Finanțatorul bucureștenilor a oferit și un nume de fotbalist, cel al lui Hervin Ongenda. Mijlocașul francez de la FC Botoșani l-a impresionat pe Becali la meciul cu Rapid, disputat duminică seară și câștigat de giuleșteni cu 2-0.
În schimb, Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, îi oferă un răspuns negativ lui Gigi Becali, anunțând că nu este dispus să îl cedeze pe Ongenda, un jucător pe care se bazează foarte mult echipa sa.
"E prima dată când aud despre așa ceva. Gigi nu m-a căutat să mă întrebe de Ongenda. Eu când i l-am propus acum vreun an pe Ongenda lui Gigi ,el strâmba din nas și spunea că nu e bun, că e gras și așa mai departe.
Acum văd că îl vrea, dar nu pot să accept eu acest transfer. Nu este corect față de Croitoru și nu îl pot lăsa pe Marius fără cel mai bun jucător al nostru. Dacă aveam un înlocuitor pentru Ongenda, atunci puteam să stăm de vorbă. Dar nu am nicio soluție bună pentru înlocuirea lui Ongenda", a spus Valeriu Iftime, pentru Prosport.
- 30 iunie 2022 este data la care expiră contractul lui Ongenda cu FC Botoșani
Gigi Becali anunța că îl vrea pe Ongenda: "Stai să vedem dacă pot să-l iau"
Hervin Ongenda (26 de ani) a crescut la juniorii lui PSG, iar în 2018 a luat contact cu fotbalul din România, când a semnat cu FC Botoșani. La echipa patronată de Valeriu Iftime, francezul a strâns 93 de meciuri, 12 goluri și nouă pase decisive.
"I-am promis doi jucători, ambii din România. Chiar trei jucători. Jucători pe care tot el... pe unul l-am văzut eu aseară și l-am întrebat ce părere are, a zis că-l avea pe listă la CFR. Și încă doi jucători să vedem dacă-i putem lua. Nu de la Rapid. Ce treabă avem noi cu Rapidul? Unul care-mi place mie foarte mult de la Botoșani. Nu e Chindriș, e vorba de Ongenda.
A jucat singur cu ei aseară. Stai să vedem dacă pot să-l iau. Ei sunt prieteni cu mine, dar pe mine mă refuză și îl dă la CFR și Craiova, așa face. Mai zice că e prieten cu mine", a spus Gigi Becali, la emisiunea Liga Digi Sport.
Ce sumă va încasa FC Botoșani după transferul lui Moruțan
Moruțan a fost jucătorul lui FC Botoșani în perioada 2016-2018, iar patronul Valeriu Iftime a păstrat 10% dintr-un viitor transfer în momentul în care l-a cedat pe clujean la FCSB, pentru 700.000 de euro.
Conform anunțului făcut de Gigi Becali, FC Botoșani va încasa cel puțin 420.000 de euro după transferul lui Moruțan la Galatasaray, adică 10% din suma de transfer plătită acum de turci pentru mijlocaș (4,2 milioane de euro). Tranzacția poate ajunge la 5,7 milioane de euro, în funcție de anumite bonusuri din contract.
Etichete: gigi becali , fc botosani , valeriu iftime , fcsb , olimpiu morutan , hervin ongenda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...