Răspunsul lui Rotaru pentru Becali: "Pentru Steaua, suma de transfer e cu 25% mai mare"
05.01.2016, 10:11Principalul finanţator de la CS U Craiova, Mihai Rotaru, l-a certat pe Gigi Becali, în primul interviu pe care l-a acordat de la preluarea echipei. Patronul Stelei afirmase că a vorbit cu oficialul oltenilor şi i-ar fi făcut oferte pentru Ivan, Vătăjelu, Mateiu şi Bancu.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Eram în Dubai și m-a sunat Gigi. Asta m-a și enervat, că el spune că eu l-am sunat, iar eu nu l-am sunat în viața mea. I-am zis că sunt în Dubai și că mă întorc luni. La o săptămână, mă sună iar: `Mihai, tată, nu e ceva de vânzare?`. I-am spus că nu e nimic.
Ce pot să vă zic e că dacă un jucător are o cotă de transfer, pentru Steaua suma e cu cel puțin 25% mai mare. Iar Ivan, știți foarte bine că nu se va vinde niciodată pe 1,5 milioane de euro, că nu-l dăm pe banii ăștia. Dar nu vreau să par fanfaron acum și dacă Steaua întreabă cât costă Ivan și spun 3 milioane, deși nu am făcut un preț pentru el, iar ei zic poftim 4 milioane, normal că discutăm.
În momentul ăsta nu vreau să aud de Gigi, că îi trimite pe toți pe la mine… În momentul în care care am ieșit din arest, primul om, în afară de cei din familie, care m-a sunat a fost Anamaria Prodan, să mă întrebe ce facem cu jucătorii, dacă îi vând ceva. I-am spus: `La Steaua nu vând nimic, Ana!`", a recunoscut Rotaru, pentru gds.ro.
Oficialul a fost arestat pe 28 noiembrie, după ce a fost acuzat de complicitate la abuz şi la cumpărare de influenţă, dar a fost eliberat pe 10 decembrie.
"Contează dacă mai finanțez eu sau nu? Contează ca acest club să aibă parte de finanțare. Asta înseamnă că echipa va merge înainte, indiferent de situație. Sigur că eu am niște probleme care îmi cam îngrădesc libertatea de mișcare, vorbind din punct de vedere financiar, le recunoaștem cu toții.
E clar că este un moment dificil și pentru mine, și pentru echipă, dar întotdeauna vom găsi soluții pentru Universitatea Craiova", a încheiat Mihai Rotaru.
Etichete: gigi becali , mihai rotaru , csu craiova , andrei ivan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Omul numit adesea „nașul vehiculelor electrice” are un avertisment pentru producătorii de...