Video Rareș Ilie a plecat spre Nisa. ”M-am apucat de fotbal ca să joc în străinătate, nu să stau în România la nesfârșit”
articol scris de Digi Sport15.07.2022, 19:56
Rareș Ilie (19 ani) a plecat vineri după-amiază spre Nisa, oraș situat în sud-estul Franței, pe coasta Mării Mediterane, la poalele Alpilor Maritimi.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rareș Ilie a plecat spre Nisa. ”M-am apucat de fotbal ca să joc în străinătate, nu să stau în România la nesfârșit”
Mijlocașul va efectua, cel mai probabil mâine, vizita medicală și dacă va fi ok va semna contractul cu OGC Nice. În schimbul acestui iminent transfer, Rapid se va alege, cel mai probabil cu 5 milioane de euro, dar suma poate crește în funcție de performanțele sportive ale jucătorului în Ligue 1, campionat care va fi transmis în direct pe canalele Digi Sport.
”Normal că e emoționantă despărțirea de familie, după atât timp petrecut în București, eu doar aici am stat, vine și schimbarea aceasta. Cumva, m-am pregătit. Cred că sunt pregătit, dar vom vedea acolo, eu mă duc să dovedesc. Nu cred că sunt prea tânăr, sigur nu va fi ușor, dar pentru asta m-am apucat de fotbal.
Nu mi-e teamă, e normal ca lumea să aibă îndoieli legate de asta, pentru că au fost câțiva care nu au reușit, dar m-am apucat de fotbal să joc în străinătate, nu să joc în România la nesfârșit și merg să îmi joc șansa”, a spus Ilie.
Ilie: ”Nu mă așteptam ca Nice să dea atâția bani pentru mine”
Încă jucătorul Rapidului, Ilie a fost sincer și a spus că nu se aștepta la o astfel de ofertă, mai ales cu puțin timp înainte de startul campionatului.
”Am vorbit mult cu Adrian Mutu și Daniel Niculae în ultimele zile despre acest lucru, amândoi au încredere în mine și mi-au spus să merg acolo pregătit, cu capul sus pentru că asta mi-am dorit dintotdeauna și nu am de ce să nu am încredere în mine.
Nu mă așteptam să dea atâția bani pentru mine, mă așteptam ca la un moment dat să fie o sumă de transfer destul de mare pentru mine, dar nu mă așteptam la vara aceasta.
Despărțirea e emoționantă, în ultimii ani, Rapidul mi-a oferit absolut tot, am debutat la seniori, am marcat, am avut atâtea realizări cu echipa și individuale”, a mai spus jucătorul.
Etichete: transferuri rapid , nice , rareș ilie , rares ilie nice , rares ilie rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...