Rapid a transmis un comunicat dur, după derapajul lui Dorinel Munteanu: "Am rămas stupefiați"
articol scris de Digi Sport04.02.2024, 11:12
Duminică, la o zi după victoria cu Oțelul (2-1), Rapid a transmis un comunicat pe pagina oficială.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid, comunicat după derapajul lui Dorinel Munteanu
Concret, Dorinel Munteanu i-a numit pe suporterii Rapidului "bronzați" la finalul meciului de aseară, lucru care i-a făcut pe oficialii clubului din Giulești să reacționeze. Conducerea giuleștenilor au transmis că nu se așteptau la o asemenea ieșire din partea celui mai selecționat fotbalist din istoria naționalei României și l-au pus la zid pentru afirmația făcută.
"Am rămas stupefiați și suntem indignați de reacția antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noștri. Îi înțelegem frustrarea în urma eșecului din Giulești și nu vrem să intrăm într-o polemică.
Îi reamintim însă lui Dorinel Munteanu că stadionul nu este nici teatru, nici operă, iar nici domnia sa nu este cel mai pașnic și liniștit “spectator”.
Domnule Munteanu, orice ai realizat în cariera de jucător, orice ai realizat și ai realiza în cariera de antrenor, NU ÎȚI DĂ DREPTUL SĂ NE JIGNEȘTI SUPORTERII!
Ulterior, ai spus că nu ai jignit. Ba da, ne-ai jignit suporterii și totodată brandul Rapid, domnule Munteanu!
Și nu uita, în mod sigur unii dintre acei “bronzați”, așa cum i-ai catalogat, te aplaudau cândva, când și domnia ta ne făceai fericiți la Mondialul din SUA", a transmis Rapid.
Precizările lui Dorinel Munteanu, după ieșirea de la finalul meciului Rapid - Oțelul 2-1
Dorinel Munteanu a transmis că nu i se pare că formularea sa de la finalul meciului cu Rapid ar fi una cu tentă rasistă. Tehnicianul a spus din nou apoi ce l-a nemulțumit în Giulești.
”Dacă vă uitați la interviu și la domnișoara care a luat interviul, mi-a spus de câțiva suporteri care au fost în spatele băncii de rezerve și tot meciul mi-au aruncat tot felul de vorbe rele și m-au provocat.
Nu cred că ”sunt bronzați” e o formulare rasistă, dar mai grele sunt cuvintele care mi s-au adresat mie, că nu m-au lăsat să-mi fac meseria, să antrenez echipa. Am fost și la arbitrul de rezerva să scrie în raportul de meci acest lucru.
Am apreciat fanii Rapidului, dar să mă ierte Dumnezeu, aceste specimene care au fost în spatele băncii de rezerve nu fac cinste acestui club.
Nu e vorba de amendat sau dat afară din țară, e vorba de gestul lor, de reputația lor, a suporterilor și galeriei, printre care am foarte mulți prieteni. Acei oameni, 3, 4, 5, 10, și-au arătat răutatea.
După ce am marcat golul au aruncat cu sticle de whiskey, nu știu. Asta nu vede nimeni? Asta poate să vă confirme și omul care a stat lângă mine și a încercat să-i potolească. Ăsta e respectul pe care îl au ei pentru mine și pentru tot ceea ce am făcut în fotbalul românesc”, a spus Dorinel Munteanu, la Digi Sport Matinal.
Etichete: rapid , dorinel munteanu , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...