Exclusiv Puștiul de la FCSB care a luat ochii pe teren și la declarații, analizat ”la sânge” de Radu Paraschivescu: ”Aici e pericolul!”
articol scris de Digi Sport06.12.2020, 23:30
Octavian Popescu (17 ani) este personajul ”la modă” în Liga 1, după ce adolescentul de la FCSB s-a remarcat în victoria bucureștenilor cu UTA Arad, scor 3-0, și apoi a fost copleșit de emoții la interviul de după meci.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Octavian Popescu, analizat de Radu Paraschivescu: ”Să nu se smintească!”
Puștiul are potențial uriaș, însă analistul Digi Sport Radu Paraschivescu (60 de ani) avertizează că există pericolul ca el să se piardă, la fel cum s-a întâmplat cu numeroase talente din fotbalul românesc.
”Octavian Popescu trebuie să aibă grijă să nu se smintească. Să nu se lase smintit. Aici e pericolul. În momentul în care îl lauzi și îl mai laudă cineva din anturaj și și-o ia în cap, atunci e pierdut pentru cauză. Am văzut o mulțime de cazuri în ultimii ani.
Altfel, ei (n.r. - tinerii de la FCSB) arată proaspăt, vioi. Au avut probleme cu UTA pentru că arădenii se apără bine. Când au rămas în zece, cei de la UTA au început să cedeze”, a comentat scriitorul, la emisiunea ”Digi Sport Special”.
Momentul interviului antologic al lui Octavian Popescu, după FCSB vs. UTA:
Radu Paraschivescu: ”N-aș zice că FCSB e favorită netă la titlu!”
Radu Paraschivescu a vorbit și despre lupta la titlu. La fel ca Ilie Dumitrescu, și scriitorul ezită s-o considere pe FCSB favorită, în ciuda faptului că formația lui Toni Petrea pare cea mai în formă din Liga 1.
”Va fi o luptă în trei. CFR Cluj nu poate fi scoasă din ecuație, Craiova, dacă învinge mâine (n.r. - luni), ajunge la două puncte în spatele FCSB-ului, iar punctele se vor înjumătăți. Se joacă tot. Da, pare și este mai bine plasată FCSB-ul, plus că are un joc convingător. Apetit ofensiv, victorii după victorii, niște jucători care confirmă. Unii sunt de urmărit și de acum încolo.
N-aș zice că FCSB e o favorită netă. Dar au un joc mai bun și mai plăcut decât în campionatele trecute. Craiova nu-mi pare la nivelul la care să înlocuiască plecările. Unele pe bani frumoși, e adevărat, dar plecări care au afectat mai ales atacul. CFR e o echipă care poate renaște. Depinde cum își dozează efortul, depinde cât va dura traiectoria europeană”, a mai spus analistul.
Radu Paraschivescu, la Digi Sport Special:
Trei meciuri oficiale mai are de disputat FCSB pe acest final de an, toate în Liga 1:
- Etapa 13: duminică, 13 decembrie, CFR Cluj - FCSB (21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1)
- Etapa 14: vineri, 18 decembrie, Universitatea Craiova - FCSB (20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1)
- Etapa 15; luni, 21 decembrie, FCSB - Sepsi (20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1)
Clasament la zi în Liga 1:
Etichete: lupta la titlu , radu paraschivescu , octavian popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat prima utilizare de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de...