Video Pustai a recitat 3 poezii după ultima victorie: ”Ca într-un proiect fără milă, urmăm un traseu cunoscut”
01.04.2018, 09:48VIDEO FC Voluntari - Gaz Metan Mediaș 1-2. Cristian Pustai a promis că va recita o poezie la fiecare victorie a echipei sale, iar de această dată a ales ”Scenariu de referinţă”, a lui Adrian Păunescu. După ce și-a onorat promisiunea la zona de flash-interviu, în conferința de presă, ”Profesorul” a mai recitat alte două poezii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Un rezultat foarte bun, pentru că am reușit să adăugăm trei puncte, să legăm două victorii. Am ieșit puțin de pe ultimul loc. Am avut treceri de la agonie la extaz, cu superioritate, am tratat-o cu lentoare”, a declarat Cristian Pustai, pentru ca mai apoi, rugat de jurnaliști să-și onoreze promisiunea, a recitat poezia scrisă de Adrian Păunescu, ”Scenariu de referinţă”:
”Din clipa în care pe lume
o mamă pe noi ne-a născut,
ca într-un proiect fără milă,
urmăm un traseu cunoscut.
Aproape că n-aş recunoaşte
acest adevăr fără leac,
de nu m-ar conduce în toate,
de m-ar convinge să tac.
Ni-i viaţa un singur scenariu
şi roluri în ea, câte vrei,
al meu însă-n veci nu se schimbă,
zadarnice-s orice idei.
Eu sunt, de la mama din burtă,
la tot ce trăiesc condamnat,
precum de la mine din floare
decurge un rol de băiat.
Şi însăşi revolta-mpotriva
atâtor necazuri ce vin,
din preţul ştiut face parte
şi tot din acelaşi destin.
Dar unde-i regizorul care
la textul întreg are-acces,
şi care pe toţi ne cunoaşte
cu-o urmă de dezinteres.
El, Dominus Deus, e-n stare,
făcând acest text mototol,
cu-o zi înainte să spună
ce replici urmează în rol.
În text, de la naşterea noastră
există un cinic pariu,
ca rolul să nu ni-l cunoaştem
decât după ce-i prea târziu”.
Același Cristian Pustai a animat conferința de presă, unde a recitat două poezii - ”A mea”, scrisă de Adrian Păunescu și ”A venit toamna”, de Nichita Stănescu. Regretatul scriitor ploieștean a fost ales de Pustai pentru că pe 31 martie ar fi împlinit 85 de ani.
”A mea”, de Adrian Păunescu:
”Cum treci acum și apa e-n ruine,
și-ți este bine și îmi este bine,
aș vrea să-ți spun, iubito, ca în tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu milă și mirare
cu întrebare și cu disperare,
cu gelozie și cu larma mare,
c-un fel de fardelege care doare.
Și jur pe tine și pe apa toată
care ne ține barca înclinată
că vei rămâne - dincolo de număr
și dincolo de forme, măști și vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braț în umăr”.
”A venit toamna”, de Nichita Stănescu:
”A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare”.
Cristian Pustai, în vârstă de 50 de ani, este licențiat în matematică și a predat la un liceu din Mediaș între 2000 și 2003.
Etichete: pustai , poezii , ”a venit toamna” , de nichita stănescu , ”a mea” , de adrian păunescu , scenariu de referinţă , video fc voluntari - gaz metan mediaș 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...