Video Exclusiv Prunea, revoltat: ”Abuzuri inimaginabile! Nu le poți lua dreptul la muncă”
articol scris de Digi Sport01.04.2023, 14:49
Florin Prunea (54 de ani) a lansat un nou atac la adresa celor de la FRF, cei vizați acum fiind angajații Școlii de Antrenori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- A văzut ce se întâmplă la FCSB și a exclamat: ”Vreau să fac o petiție să desființăm Școala de Antrenori!”
- Supendarea lui Pintilii, criticată! ”Mi se pare hilară. Se duce cineva de la Federație să verifice?”
Fostul portar nu este de acord cu suspendările pe care le-au primit Andrei Prepeliță (37 de ani) și Marius Croitoru (42 de ani), din cauza faptului că nu aveau Licența Pro.
Prunea, revoltat: ”Abuzuri inimaginabile! Nu le poți lua dreptul la muncă”
Prepeliță, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal, a spus de ce va putea reintra ”în circuit” din sezonul viitor, dar Prunea a reclamat actualul sistem de acordare a licențelor. Analistul Digi Sport spune că foștii fotbaliști importanți trebuie ajutați să obțină mai repede diplomele.
”Nu contează, deocamdată îmi termin școala și vedem din vară ce va fi. E greu să preiau o echipă acum.
Am carnet de antrenor din 2007. Am Licența B și termin Licența A în luna mai. Voi putea fi secund în Liga 1 din sezonul viitor, deci pot da indicații. Voi avea nevoie alături de nine de un antrenor cu Licența Pro.
Probabil, nu voi mai fi suspendat, dar nici nu mă voi expune să stau în picioare non-stop. Nici nu-mi place acest stil”, a spus Prepeliță, la Digi Sport.
Prunea: ”Haideți să facem și școală, dar ajută-i pe cei cu sute de jocuri”
Prepeliță a absolvit UNEFS, Facultatea de Educație Fiziă și Sport, are 400 de meciuri în Liga 1, 18 meciuri la echipa națională și a jucat două meciuri și la turneul final Euro 2016,
”Este o tâmpenie, sunt convins că a avut și oferte, dar nu vrea să ne spună. Astea sunt abuzuri inimaginabile. Și la el, și la Poenaru. Aici e vorba despre dreptul la muncă, nu le poți lua acest drept, pentru că vrei tu, că vrei tu să faci ordine, pentru că ai patentat tu chestia asta.
Ai avut la cele mai importante echipe antrenori fără licență. Nu spune nimeni, haideți să facem și școală, dar ajută-i pe cei cu sute de jocuri.
Să schimbăm aceste reguli care sunt tembele, pe bune sunt tembele. Hai să-i ajutăm puțin pe acești băieți ca să nu mai stea fără serviciu, pentru că așa vor unii sau alții”, a replicat, revoltat, Prunea, la Digi Sport.
VIDEO cu Florin Prunea despre Școala de Antrenori din România
Etichete: mihai pintilii , florin prunea , andrei prepelita , antrenori liga 1 , scoala de antrenori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...