Problemele continuă pentru Astra: Ioan Niculae rămâne la închisoare. Magistraţii au respins cererea de eliberare
22.09.2015, 16:08Problemele de la Astra Giurgiu continuă: patronul clubului, Ioan Niculae, a depus o cerere de eliberare din închisoare, dar aceasta a fost respinsă de magistraţii Tribunalului Dâmboviţa. Motivul a fost unul clar: perioada prea scurtă petrecută în închisoare.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
"Concluzionând, potrivit articolului 59 şi următoarele Cod penal (1969), pentru a putea beneficia de liberare condiţionată condamnatul trebuie să îndeplinească două condiţii: (1) să execute o perioadă minimă din durata pedepsei şi (2) să dea dovezi că s-a îndreptat şi se poate integra în societate", s-a arătat în motivare.
Pedeapsa omului de afaceri este de 914 zile, iar pentru a putea cere eliberarea condiţionată, el trebuie să execute o treime din această perioadă, respectiv 304 zile.
Astfel, Ioan Niculae îşi va executa pedeapsa în continuare în Penintenciarul Găeşti. Patronul giurgiuvenilor mai poate depune o cerere de eliberare condiţionată la o distanţă de 60 de zile de la momentul în care comisia din penitenciar a examinat-o pe cea de faţă.
Patronul clubului Astra a fost condamnat pe 2 aprilie 2015 la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare de Curtea de Apel București, în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale a lui Mircea Geoană în anul 2009. În același dosar a fost condamnat și Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare cu executare. În afara acestei pedepse cu executare, instanța a mai decis confiscarea a 641.000 de lei de la Ioan Niculae.
Etichete: liga 1 , ioan niculae , astra giurgiu , niculae inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...