Probleme de lot la FCSB: 10 jucători nu joacă în meciul cu Botoșani și alți 5 sunt incerți
articol scris de Digi Sport11.11.2024, 08:14
FCSB a reușit să o învingă pe Universitatea Cluj, scor 2-1, în cadrul etapei a 16-a din SuperLiga României.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Chiar dacă a obținut toate cele trei puncte, campioana României a fost lovită de accidentări: nu mai puțin de 3 jucători au ieșit accidentați: Vlad Chiricheș (care a fost anunțat titular, dar a acuzat dureri la încălzire), Tavi Popescu și Alex Băluță.
Probleme de lot la FCSB înainte de duelul cu Botoșani
Pentru FCSB urmează restanța din etapa a patra cu FC Botoșani, iar Elias Charalambous și Mihai Pintilii vor avea probleme în pregăti foaia de joc pentru duelul din Moldova.
Pe lângă cei trei accidentați, în meciul cu U Cluj, Vali Crețu și Adrian Șut au văzut cartonașul galben, motiv pentru care sunt suspendați pentru meciul contra echipei lui Liviu Ciobotariu.
Cei cinci li se alătură altor accidentați 5 accidentați: David Kiki, Alexandru Pantea, Mihai Lixandru, Baba Alhassan, Florin Tănase.
În plus, Siyabonga Ngezana, Risto Radunovic, Daniel Bîrligea, David Miculescu și Darius Olaru vor pleca la echipele naționale înainte de duelul cu Botoșani, motiv pentru care se pot întoarce obosiți și nu vor putea juca.
Jucătorii disponibili pentru meciul cu FC Botoșani:
- Ștefan Târnovanu
- Andrei Vlad
- Mihai Udrea
- Joyskim Dawa
- Mihai Popescu
- Ionuț Panțîru
- Malcom Edjouma
- Mihai Toma
- Luis Phelipe
- Marius Ștefănescu
- Alexandru Musi
- William Baeten
- Daniel Popa
VIDEO cu rezumatul meciului 'U' Cluj - FCSB 1-2:
Etichete: liga 1 , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...