Probleme pentru FCSB: acesta este motivul izbucnirii lui Gigi Becali!
articol scris de Digi Sport25.06.2023, 17:24
Gigi Becali (65 de ani) a anunțat că vrea să discute cu toți ceilalți conducători din prima ligă, pentru a organiza un boicot în masă al regulii U21.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
FCSB nu era, însă, la fel de deranjată de regula U21 în sezonul trecut. Motivul? Avea jucători suficienți pentru a bifa regula impusă de Federația Română de Fotbal.
FCSB, cu Alexandru Pantea și Octavian Popescu pentru bifarea regulii U21
În sezonul trecut, jucătorii născuți după 1 ianuarie 2000 bifau regula U21, iar FCSB a bifat-o aproape întreg sezonul cu portarul Ștefan Târnovanu, care ar fi fost titular indiferent de vârsta sa. De asemenea, vicecampioana i-a mai folosit pe ”underii” Alexandru Pantea, Octavian Popescu, Eduard Radaslavescu sau David Miculescu.
Din sezonul următor, cluburile din Liga 1 sunt obligate să aibă în teren pe tot parcursul jocului cel puțin un fotbalist născut după 1 ianuarie 2002, iar FCSB are doar doi fotbaliști cu o oarecare experiență la nivelul primei ligi în această situație.
Este vorba despre Alexandru Pantea (19 ani) și Octavian Popescu (20 de ani), mijlocaș care, însă, nu va putea evolua în primele două etape, din cauza cartonașului roșu primit în meciul cu Rapid, din ultima rundă a sezonului anterior.
Chiar și când va juca, Octavian Popescu nu o va putea face pe postul pe care a dat cel mai bun randament, cel de mijlocaș stânga, ci va trebui folosit în dreapta sau pe o poziție de inter.
Astfel, în startul sezonului FCSB va ”sta” doar în Alexandru Pantea, jucător pe care Gigi Becali nu îl consideră suficient de pregătit pentru a fi titular. De altfel, patronul FCSB-ului a transmis recent că pe postul de fundaș dreapta, cel de bază al lui Alexandru Pantea, vrea să îl vadă pe Ovidiu Popescu.
Pentru regula ”under”, FCSB îi va mai avea în lot sezonul viitor pe Eduard Radaslavescu (18 ani) și Matei Tănasă (17 ani).
Gigi Becali: ”Ne comandă pe noi Burleanu?”
Gigi Becali speră să-i convingă pe ceilalți conducători din SuperLigă să nu folosească niciun jucător U21 în sezonul viitor.
”Am vorbit cu ăsta de la Ploiești (n.r. – Marian Copilu), am vorbit și cu Rotaru. Bă, ne comandă pe noi Burleanu? Înseamnă că suntem idioți și proști. Aveți bărbăție în voi? Bă, nu ne obligi pe noi să băgăm U21, că e afacerea noastră. Nu există nicăieri în lume așa ceva, a inventat el.
La Adunarea Generală nu ai ce face, că acolo e dictatură, șpagă tricou, șpagă minge. Începe meciul, niciunul sub 21. Al doilea meci, la fel. Să vedem ce face el Burleanu. Urmează să ne întâlnim, că putem să o facem, toți sunt de acord.
Să zicem că e Hagi, care are copiii ăia. Rămâne numai unul, că altul nu mai e. Dacă noi 15 nu punem U21, ce poate să facă? Poate să judece la comisii el? Dacă nu putem să facem anul ăsta, atunci putem să mergem și să ne împușcăm în cap singuri, că suntem prea idioți și vine un copil, ne comandă și râde de noi.
Vine un copil și îi comandă lui Becali. Nu îți e rușine?! Tu pui să joace locul 3 cu locul 8? Ne faci pe noi atractivi? Pe banii mei? Asta e anomalia României. Nu e boicot, e revoluție. Nu facem ce zici tu.
Noi ne întâlnim la Ligă și ne hotărâm că nu băgăm U21 pe teren. Ne dă el amenzi la toți? Dacă ne dă el, un copil, atunci să ne ducem...Cum să ne dea el amendă nouă?! Ce-i asta, mă? N-ai cu cine, că nu au bărbăție. De aia nu se poate.
Aia e tirania în România, Adunarea Generală. Pumnul în gură! Nu se poate așa, ăsta nu e fotbal. Eu vin, dau milioane în fotbal și vine unu’ și spune cum să fac. A, regulile jocului, dar nu mă oblige cum să fac activitatea mea", a spus Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , regula u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...