Exclusiv Primul transfer al iernii pe axa Steaua - Viitorul! Becali a confirmat
08.01.2017, 14:29Adnan Aganovic este la un pas să semneze cu Viitorul. Anunţat de Reghecampf că nu mai intră în planurile sale pentru partea a doua a campionatului, mijlocaşul este lăsat de Becali să plece gratis la formaţia antrenată de Hagi.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În vârstă de 29 de ani, croatul care a mai evoluat pentru Viitorul în sezonul 2015-2016 (foto sus, în duel cu Adi Popa) este aproape de o întoarcere. Deşi pe final de 2016 acesta a făcut câteva meciuri bune în tricoul roş-albaştrilor, staff-ul tehnic a decis că se poate dispensa de el, Aganovic nefăcând nici deplasarea în cantonamentul din Turcia.
El este dorit de Hagi, iar Becali nu se va opune mutării, nedorind vreo sumă de bani în contul transferului.
"Băiatul e liber să se ducă la Hagi. Dacă noi am decis că nu mai intră în planurile noastre, normal că nu vreau vreun ban pe el", a explicat Becali, în exclusivitate pentru Digi Sport.
Astfel, deşi în atenţia Stelei se află patru jucători de la Viitorul (Benzar, Ţîru, Marin şi Coman), prima mutare va fi făcută în sens invers. Cei patru fotbalişti doriţi de Becali au şanse minime să ajungă sub comanda lui Reghe, în condiţiile în care pretenţiile liderului Ligii 1 sunt foarte mari.
Aganovic a venit la Steaua în vară, liber de contract după despărţirea de AEL Limassol, însă nu a reuşit să se impună în echipa lui Laurențiu Reghecampf. Jucătorul care a mai evoluat în România la FC Braşov şi Viitorul a prins doar 9 meciuri în Liga 1, fără a marca vreun gol. A înscris, însă, de două ori pentru roş-albaştri - în Cupa României, cu Foresta Suceava (2-1), şi în Cupa Ligii, cu Dinamo (1-4) -.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...