Primul jucător la care renunță Universitatea Craiova după ce Mihai Rotaru a cerut măsuri
articol scris de Digi Sport16.05.2022, 13:16
Universitatea Craiova a pierdut meciul de la Cluj, în fața celor de la CFR, 1-2, dar oltenii sunt acum cu gândul doar la meciul de baraj pentru Conference League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După eșecul din Bănie cu FCSB, 0-1, Mihai Rotaru, principalul finanțator al oltenilor a spus că așteaptă măsuri ”de mâine, de poimâine”, după ce echipa a ratat două obiective pe final de sezon, în două partide consecutive: locul 2 în campionat și finala Cupei României.
Craiovenii se pare că au trecut deja la treabă iar primul jucător care se va despărți de gruparea din Bănie ar fi Lyes Houri (26 de ani), un mijlocaș adus cu mare tam-tam la Craiova.
Fostul fotbalist al celor de la Farul s-a accidentat grav în cantonamentul din Antalya al Universității, din iarnă, astfel că a ratat toată partea a doua a sezonului. Deși Rotaru anunța că Houri va reveni la echipă din iulie, se pare că omul de afaceri nu mai este dispus să achite clauza de cumpărare.
Lyes Houri a fost adus sub formă de împrumut de la MOL Fehervar, până în vara acestui an, contra sumei de 100.000 de euro. Universitatea Craiova are însă opțiune de transfer definitiv, contra sumei de 600.000 de euro.
Se pare că Rotaru nu mai este dispus să achite acești bani, susține prosport.ro, astfel că Houri va reveni la gruparea din Ungaria.
Mihai Rotaru vrea măsuri rapide la Universitatea Craiova, pentru sezonul următor
Universitatea Craiova va încheia sezonul 2021-2022 fără niciun trofeu și pe locul trei în play-off-ul Ligii 1. În plus, “alb-albaștrii” riscă să rateze calificarea în preliminariile Conference League.
Joi, Universitatea Craiova a ratat ultimul obiectiv important, câștigarea Cupei, după eșecul de pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 0-1, în returul semifinalei. Sepsi s-a impus și în meciul tur, scor 2-1.
De pe locul trei în play-off-ul Ligii 1, Universitatea Craiova va disputa un baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League, cu o echipă din play-out (Rapid, Sepsi sau FC Botoșani).
În direct la Digi Sport, finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a anunțat măsuri rapide în vederea următorului sezon, iar obiectivul antrenorului Laurențiu Reghecampf este câștigarea campionatului.
- Universitatea Craiova n-a mai câștigat titlul în Liga 1 din 1991.
"De mâine, de poimâine trebuie să facem calculele. N-a existat niciun obiectiv în contract (n.r. – cu Laurențiu Reghecampf), dar obiectivele sunt cele impuse în cadrul grupului. Nu neapărat reziliem contractul dacă nu ne calificăm în finala Cupei sau în cupele europene. Poate e vina noastră, a celor din partea administrativă.
Trebuie să stăm, în liniște, să vedem unde am greșit. Facem o analiză, sperăm să ne calificăm în preliminariile Conference League. O să avem un meci foarte greu, cu Sepsi, cu Botoșani sau cu Rapidul. Acum, jucătorii și antrenorii nu mai au vacanță chiar deloc.
Cu siguranță, avem un lot cu care putem câștiga campionatul. Dar asta nu înseamnă că nu ne dorim în permanență să fim mai buni, să avem mai multe soluții. Sunt anumite poziții unde nu avem două soluții apropiate ca valoare", a spus Mihai Rotaru, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Etichete: mihai rotaru , lyes houri , transferuri universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...