Universitatea Craiova - FCSB 0-1. "Olteanul" Mamut își învinge fosta echipă cu călcâiul. Două bare și faze controversate
08.05.2022, 21:30
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a obținut o victorie dramatică pe terenul Universității Craiova, în derby-ul etapei a opta din play-off. "Olteanul" Ivan Mamut a înscris cu călcâiul în minutul 86, într-un meci cu două bare și faze controversate. "Roș-albaștrii" sunt din nou la două puncte în spatele liderului CFR Cluj.
Universitatea Craiova - FCSB 0-1. Oltenii au avut două bare
În fața unui stadion arhiplin, derby-ul din Bănie a început cu "încercarea" lui Tănase, din minutul 9, care s-a oprit în brațele lui Pigliacelli. Craiova a dat replica prin Vătăjelu, care l-a făcut pe Târnovanu să rețină în doi timpi.
Pe finalul primei părți, Markovic și Bancu au făcut o fază spectaculoasă, dar ultimul nu a nimerit cadrul porții. Ovidiu Popescu și-a încercat și el șansa, dar Bancu s-a opus.
A urmat centrarea din rabona a lui Ivan, finalizată de Markovic pe lângă poartă, iar apoi prima repriză s-a încheiat cu șutul lui Ianis Stoica, dar la un metru de țintă.
Universitatea Craiova - FCSB 0-1. Fostul jucător al oltenilor, Ivan Mamut, a dat lovitura pe final
Partea secundă a început tot sub semnul echilibrului. După ocazia lui Iulian Cristea, a urmat bara lui Baiaram. Oltenii au avut apoi alte două șanse într-un minut, prin Markovic și Baiaram.
FCSB a răspuns printr-o centrare dintr-o lovitură liberă periculoasă, la care Ianis Stoica nu a ajuns pentru a împinge balonul în poartă. Oltenii au avut apoi o oportunitate bună, dar Baiaram nu a ajuns la o minge pe care scria gol.
Koljic a marcat în minutul 72, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. A urmat o ocazie mare a lui Edjouma, însă în minutul 79 a fost o fază controversată în careul Craiovei, când Iulian Cristea a cerut penalty după ce a căzut în duel cu Papp.
Universitatea Craiova - FCSB 0-1. "Roș-albaștrii" se află din nou la două puncte în spatele liderului CFR Cluj
Golul celor de la FCSB a venit în minutul 86 și l-a reușit Mamut, care tocmai intrase pe teren de două minute. Fostul jucător al oltenilor a marcat superb, cu călcâiul.
Prelungirile au fost "de foc". Căpățână a dat a doua bară pentru olteni, cu călcâiul, iar Koljioc a trimis slab pe poartă.
Universitatea craiova - FCSB s-a terminat 0-1, iar "roș-albaștrii" s-au apropiat din nou la două puncte de liderul CFR Cluj.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - FCSB 0-1:
Știrea inițială:
Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB din etapa cu numărul 8 a play-off-ului Ligii 1, ediția 2021-2022, urmează să se dispute astăzi, de la ora 19:30, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe digisport.ro.
Cele două formații caută să țină pasul cu formația de pe primul loc, CFR Cluj, care s-a impus pe terenul lui FC Argeș, 6-0.
Universitatea Craiova - FCSB LIVE VIDEO, 19:30, Digi Sport 1. Derby-ul cu implicații totale la titlu
Oltenii sunt încrezători înaintea partidei și speră să vină la doar un punct de rivalii din București, aflați pe locul 2. Totuși, trupa lui Laurențiu Reghecampf are o distanță mare față de CFR Cluj, care mai poate fi ajunsă în mod realist doar de trupa lui Toni Petrea.
FCSB încearcă să-și mențină parcursul bun din play-off, acolo unde are 3 victorii la rând, una inclusiv pe terenul campioanei, CFR Cluj.
În cazul unei victorii, bucureștenii revin la doar două puncte de ardeleni și complică finalul de sezon pentru gruparea antrenată de Dan Petrescu.
Ultima confruntare dintre Craiova și FCSB s-a terminat cu victoria oltenilor, 2-0, pe National Arena, în timp ce pe Ion Oblemenco, FCSB a ieșit victorioasă, în sezonul regulat, 3-2, după un gol marcat la ultima fază de Andrei Cordea.