Prima reacție după declarația halucinantă a lui Ionuț Popa: "Nu-i doresc să meargă în Columbia, știu cum se trăiește"
07.11.2017, 17:01Ionuț Popa a surprins pe toată lumea luni seară, când și-a pus la zid jucătorii după egalul dintre Juventus și ACS Poli Timișoara (1-1 VIDEO) și a spus că, dacă ar fi trăit în Columbia, portarul Curileac și atacantul Abraw ar fi fost împușcați, întocmai ca Andres Escobar în 1994.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Directorul Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a reacționat după declarația tehnicianului de la Timișoara și i-a găsit circumstanțe atenuante antrenorului în vârstă de 64 de ani, cu toate că e de acord că acesta nu a fost tocmai inspirat în comentariul său.
"Îți dai seama ce era în sufletul lui, ce tensiune a trăit la acest meci? Pentru el era important, pentru Juventus mai puțin. El a vrut să fie cât mai plastic în descrierea situației pe care a avut-o. E normal, în tensiunea în care a trăit, dar poate nu a fost cea mai inspirată comparație. O să îi spun odată, când mă întâlnesc cu el, că îmi e foarte drag și e admirabil ce face la Timișoara, în contextul care e acolo", a spus Mihai Stoichiță, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".
"Am fost acolo acum 3 săptămâni. M-a impresionat modul în care lucrează. E atât de pasionat și sigur nu are cele mai bune condiții. Acum, că are uneori derapaje, nu mi se pare o chestie... Ce facem, îi desființăm pe toți care au derapaje? Nu îi doresc să meargă în Columbia, că nu e bine, am fost prin zonă și știu cum se trăiește. Nu e în regulă ce se întâmplă pe acolo", a mai spus oficialul FRF.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: ionut popa , popa columbia , reactie popa , reactie ionut popa columbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...