Exclusiv Premieră în ultimii 5 ani la CFR: pentru prima dată pe profit! Anunțul lui Ioan Varga
articol scris de Digi Sport28.03.2025, 19:37
Pentru prima dată în ultimii cinci ani, CFR Cluj a reușit să înregistreze un profit.

SuperLiga: UTA - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Unirea Slobozia, vineri, 17:00, DGS 1
- Concret, echipa din Ardeal a terminat anul 2024 cu un plus de peste 600.000 de euro.
Ioan Varga: ”CFR este pe plus!”
Despre acest lucru a vorbit și Ioan Varga, cel care a anunțat un viitor strălucit pentru echipa pe care o patronează.
“CFR este pe plus, într-adevăr. Asta arată că avem profesioniști în club, oameni care știu să gestioneze lucrurile și, evident, a fost o muncă în echipă. Altfel, nu am fi reușit. Mulți spuneau că la CFR nu mai sunt bani, că ne vom bate în play-out, dar mereu am dovedit contrariul.
Echipa noastră se luptă la titlu, banii sunt la zi, e liniște, toată lumea e mulțumită. Iar datoriile clubului sunt doar față de acționarul majoritar, adică eu, pentru că eu am investit bani în toți acești ani și o voi face în continuare.
CFR are un viitor sigur și prosper, să fiți siguri de asta!”, a spus Ioan Varga, în exclusivitate pentru reporterul Digi Sport Bogdan Pop.
CFR Cluj a fost în pierdere între 2020 și 2023! 2024 a fost mai bun pentru ardeleni

Potrivit celor de la Golazo, CFR Cluj a înregistrat în 2024 un profit de 635 de mii de euro. Suma nu este una foarte mare, însă este un plus față de anii precedenți în care s-au înregistrat pierderi mari. Totuși, datoriile clubului se ridică în continuare la 28,6 milioane de euro.
În 2024, echipa din Gruia a încasat 14,75 milioane de euro, iar cele mai importante sume au venit din vânzările de jucători (7,2 milioane de euro) și din drepturile TV (2,4 milioane de euro). În plus, cel mai mult i-au costat pe ”Feroviari” salariile și beneficiile, care au dus la o cheltuială de 8,25 milioane de euro.
Sumele înregistrate de CFR Cluj în ultimii 5 ani:
- 2020 - pierderi de 5 milioane de euro
- 2021 - pierderi de 9,2 milioane de euro
- 2022 - pierderi de 3,5 milioane de euro
- 2023 - pierderi de 4,9 milioane de euro
- 2024 - profit de 635 de mii de euro
Etichete: liga 1 , cfr cluj , cfr , cluj , superliga , datorii cfr , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Statele Unite au prezentat aliaților lor europeni propriile propuneri pentru un „acord de pace”...