Pe ce perioadă a semnat Andrea Compagno cu Tianjin Jinmen Tiger
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 15:01
Intrat în dizgrația lui Gigi Becali (65 de ani), Andrea Compagno (27 de ani) a plecat în cele din urmă de la FCSB și a ajuns în China, la formația Tianjin Jinmen Tiger.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Chiar dacă a plătit 1.5 milioane de euro în schimbul atacantului italian, Gigi Becali a fost de acord să renunțe la serviciile fotbalistului în schimbul sumei de 120.000 de euro.
Andrea Compagno, în China până la finalul anului 2025
Andrea Compagno a semnat un contract valabil până pe 31 decembrie 2025 cu Tiajnin Jinmen Tiger, potrivit Transfermarkt.com. Este prima experiență a fostului atacant de la FCSB în afara Europei, după perioadele petrecute în Italia, San Marino și România.
Golgheterul FCSB-ului din sezonul trecut putea rămâne în Europa, în Turcia, la Konyaspor, însă a refuzat oferta. FCSB ar fi preferat ca italianul să plece în SuperLig, pentru că ar fi încasat 400.000 de euro.
În alegerea lui Andrea Compagno a contat foarte mult salariul pe care i-l oferă chinezii. La Tianjin, italianul va câștiga 850.000 de euro pe an, mult mai mult decât la FCSB, unde avea un salariu anual de 180.000 de euro.
Andrea Compagno, mesaj pentru fanii FCSB: ”Sprijinul vostru mi-a umplut inima”
Andrea Compagno a mărturisit că s-a simțit foarte bine la FCSB și că perioada petrecută la formația ”roș-albastră” a fost una cu totul și cu totul specială.
De asemenea, atacantul italian a ținut să le mulțumească fanilor ”roș-albaștrii” pentru suportul necondiționat pe care l-a primit din partea acestora. Mai mult, Compagno a transmis că nu va uita niciodată clipele petrecute alături de suporterii grupării bucureștene.
”Dragi steliști, este foarte greu de descris cât de minunat a fost să joc pentru acest club, să îmbrac acest tricou și, mai ales, pentru voi. Sprijinul vostru mi-a umplut inima până în ultima zi.
Întotdeauna voi purta cu mine sprijinul vostru fantastic și țipătul vostru de la fiecare gol. Vă mulțumesc pentru tot!”, a spus Compagno, pe pagina sa oficială de Instagram.
Etichete: china , tianjin teda , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...