Oficial Paul Iacob rămâne la Rapid până în 2026. Anunțul făcut de conducerea clubului
articol scris de Digi Sport22.11.2023, 21:43
Paul Iacob (27 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Rapid până în 2026.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Citește și: Albion Rrahmani a anunțat când revine la Rapid. ”Sunt foarte impresionat. Stau aici peste patru ore pe zi
Rapid își păstrează unul dintre cei mai importanți jucători pentru încă două sezoane
Paul Iacob a ajuns la Rapid în vara anului 2022 și a adunat 34 de meciuri pentru ”Giuleșteni”. De asemenea, Iacob a marcat cinci goluri pentru Rapid, unul dintre ele chiar în derby-ul cu FCSB, câștigat de elevii lui Bergodi cu 2-0.
Iacob a devenit titular în apărarea celor de la Rapid, unde face echipă cu Cristi Săpunaru. Fundașul a fost crescut la Academia lui Gică Hagi și a jucat de-a lungul carierei pentru: Farul Constanța, Gaz Metan Mediaș, FC Brașov, ASA Târgu Mureș, Dunărea Călărași și Chindia Târgoviște.
Prima reacție a lui Paul Iacob, după ce a semnat prelungirea cu Rapid
“Mă bucur mult că am semnat prelungirea contractului cu Rapid. Îmi doresc foarte mult să avem rezultate importante împreună și să reușim să câștigăm trofee. Sper ca la vară să putem sărbători câștigarea campionatului.
Clubul a avut încredere în mine și cred că acest contract arată că le-am răsplătit încrederea. Voi da în continuare tot ce am mai bun pentru a reuși să ne îndeplinim obiectivele. Hai, Rapid!”, a fost mesajul lui Paul Iacob la semnarea contractului, a anunțat Rapid printr-un comunicat.
Etichete: contract , prelungire , paul iacob
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...