Pârvulescu: “N-avem rezultate excepționale, dar ne vom revanșa cu Ajax“
01.02.2013, 22:12Pârvulescu a fost rezervă în meciul cu austriecii de la Sturm Graz și a fpst introdus în partea a doua a partidei. De data aceasta, fostul jucător al celor de la Gaz Metan Mediaș a fost utilizat ca mijlocaș stânga și n-a făcut-o deloc rău. Ba, din contră, Pârvulescu a marcat golul al doilea al echipei sale, cel care a băgat din nou Steaua în joc.
“Este o perioadă foarte grea, de acumulări, în care încercăm să ne antrenăm cât mai bine. Chiar dacă n-avem rezultate excepționale în aceste pregătiri, vă spun cu toată siguranța că vom arăta altfel cu Ajax, dar și în ce-a mai rămas din retur“, a spus Pârvulescu.
Fotbalistul este alături de Szukala, care s-a accidentat destul de serios cu Sturm Graz.
“Ne pare rău pentru el, este un jucător extrem de important pentru noi. Sperăm să revină cât mai repede alături de noi“.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Meciul cu Ajax, programat joi, 14 februarie, la Amsterdam, va fi EXCLUSIV și ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la ora 20:00. Cele mai importante faze VIDEO vor fi pe digisport.ro, dar și pe telefonul mobil, la adresa m.digisport.ro.
Etichete: parvulescu steaua , parvulescu , steaua-sturm graz 3-3 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...