Panică în birourile de la Dinamo. Ionuţ Negoiţă nu mai poate conduce clubul
23.02.2017, 19:16Principalul acţionar al lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost pus sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, în cazul ieşirii din insolvenţă a clubului din Ştefan cel Mare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Negoiţă şi alte trei persoane, printre care şi administratorul special, sunt acuzate că au omis, "cu intenţie, să includă în plan active în valoare contabilă netă de 16.863.011,58 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasă a creanţelor bugetare".
Surse autorizate susţin că printre măsurile luate împotriva lui Negoiţă, ca urmare a instituirii controlului judiciar, se află şi aceea ca patronul alb-roşiilor să nu-şi poată conduce afacerea implicată în acest dosar.
Concret, Negoiţă nu mai poate lua legatura cu cei din conducerea lui Dinamo şi va trebui să delege pe cineva care să aibă putere de decizie în club. Cel mai probabil, cel desemnat va fi preşedintele Consililui de Adminstraţie, Cătălin Petrescu.
O persoană aflată sub control judiciar trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, organul judiciar poate impune interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate.
Acuzaţia de bancrută frauduloasă se aplică unei persoane care falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate sau înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active. Dacă este găsit vinovat, acuzatul poate primi o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Etichete: liga 1 , dinamo , ionut negoita , bancruta frauduloasa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...