Pandurii pleacă de la Târgu Jiu şi va disputa meciurile de pe teren propriu la Severin
03.06.2015, 09:36UPDATE 11:50: Pandurii Târgu Jiu a anunţat, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, că în sezonul viitor echipa de fotbal îşi va desfăşura meciurile de pe teren propriu la Severin.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu anunţă că s-a ajuns la un acord cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin pentru folosirea terenului din cadrul Stadionului Municipal din Severin de către echipa de fotbal din Târgu Jiu pentru meciurile oficiale disputate pe teren propriu în perioada executării lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal din Târgu Jiu.
Contractul s-a semnat pentru un sezon şi jumătate dar va putea fi prelungit în funcţie termenul de finalizare al lucrărilor care vor fi executate la Stadionul Municipal din Târgu Jiu", se arată pe site-ul oficial al celor de la Pandurii.
Gorjenii au mai evoluat la Turnu Severin în returul ediției de campionat 2010-2011, cu Petre Grigoraș pe banca tehnică.
În plin scandal cu Ministerul Apărării Naționale, Steaua poate primi încă o lovitură serioasă, după ce s-a mutat definitiv pe Arena Națională, pentru partidele de pe teren propriu.
Pe arena din Ghencea ar urma să evolueze Pandurii Târgu Jiu, acolo unde va face și antrenamentele din această vară, scrie Gazeta Sporturilor. Mai mult, gorjenii vor folosi și baza roș-albaștrilor, urmând să se cazeze la un hotel din apropierea stadionului.
Cum s-a ajuns la această variantă pentru Pandurii? Formația lui Edi Iordănescu nu mai poate juca pentru o bună bucată de timp la Târgu Jiu, iar asta deoarece acolo se va construi o arenă modernă, de 22 de milioane de euro.
Dacă varianta Ghencea nu se va concretiza, în cele din urmă, cei de la Panduriii iau în calcul și un stadion din apropiere, cel de la Turnu Severin, care poate găzdui meciuri din Liga 1.
De cealaltă parte, Steaua va juca doar pe Arena Națională și speră să atragă cât mai mulți spectatori și la meciurile obișnuite, mai ales după tripla cucerită în acest an, sub comanda lui Costel Gâlcă. Ședințele de pregătire vor avea loc la Mogoșoaia, steliștii urmând să închirieze baza de la FRF.
Steaua a evoluat ultima oară în Ghencea pe 22 martie, atunci când a învins-o clar pe Viitorul, scor 4-1.
Etichete: pandurii-steaua , steaua arena nationala , stire pandurii digi sport , pandurii meciuri ghencea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...