News Alert OFICIAL | Hermannstadt și-a prezentat noul antrenor, după despărțirea de Ruben Albes
articol scris de Digi Sport15.01.2021, 21:36
FC Hermannstadt a anunțat, vineri seara, numirea lui Liviu Ciobotariu (49 de ani) în funcția de antrenor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Liviu Ciobotariu, noul antrenor de la FC Hermannstadt
Ciobotariu, care era liber de contract din iunie 2020, după despărțirea de naționala Libanului, a semnat un contract valabil până în 2022 și îl înlocuiește astfel pe spaniolul Ruben Albes, demis din cauza rezultatelor slabe din ultima vreme.
La gruparea sibiană, fostul tehnician de la Dinamo, ASA Târgu Mureș sau FC Botoșani va fi ajutat de antrenorul secund Adrian Iordache și preparatorul fizic Lucian Păun.
"Liviu Ciobotariu ocupă de astăzi funcția de antrenor principal al A.F.C.Hermannstadt. Antrenorul în vârstă de 49 de ani a semnat un contract valabil până în anul 2022. Pe CV-ul său se regăsesc echipe ca Progresul, C.S.Otopeni, Pandurii, CF Brăila, Dinamo București, CSMS Iași, F.C.Vaslui, A.S.A.Tg Mureș și F.C.Botoșani în România, dar și Al Ta’ee și Faisaly în Arabia Saudită. De asemenea, între 2019 și 2020 Liviu Ciobotariu a fost selecționerul reprezentativei de fotbal a Libanului.
Noul principal al FCH a avut o carieră impresionată și ca fotbalist. Fundaș central de meserie, Liviu Ciobotariu a evoluat în cariera sa la F.C.Național, Pandurii, Dinamo București și în Belgia la Mons, Royal Antwerp și Standard Liege. Acesta a făcut parte din generația de aur a fotbalului românesc, având 32 de selecții în Echipa Națională de Fotbal a României, pentru care a înscris de 3 ori și a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din Franța, 1998, și la Euro 2000, în Belgia și Olanda.
Liviu Ciobotariu a venit la FCH alături de un staff din care mai fac parte Adrian Iordache, antrenor secund și Lucian Păun, preparator fizic", a anunțat FC Hermannstadt.
Liviu Ciobotariu o va prelua pe Hermannstadt de pe locul 14, cu 15 puncte acumulate, la o lungime în fața ultimei clasate FC Argeș. Debutul îl va avea pe terenul Academicii Clinceni, duminică, de la ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Liviu Ciobotariu este noul antrenor principal al A.F.C.Hermannstadt! Liviu Ciobotariu ocupă de astăzi funcția de...
Posted by FC Hermannstadt on Friday, 15 January 2021
Etichete: liga 1 , sibiu , liviu ciobotariu , hermannstadt , ruben albes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...