OFICIAL Dinamo a intrat în insolvență! Tribunalul București a aprobat cererea clubului. Adio, Europa!
11.06.2014, 17:18UPDATE 10:56. Demersul lui Ionuț Negoiță a avut succes! Lui Dinamo i-a fost acceptată cererea de intrare în insolvență de către Tribunalul București, astfel că gruparea din Ștefan cel Mare nu va avea drept de joc în cupele europene timp de un an de la ieșirea din insolvență.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conform deciziei instanței, până pe data de 10 septembrie se vor aduna toate datoriile clubului și se vor trece în tabelul creditorilor, iar atunci se va decide cât are Dinamo de plată din totalul datoriilor.
Oficialii celor de la Dinamo se văd nevoiți să mai aștepte ceva timp până când vor afla dacă clubul va intra sau nu în insolvență.
Decizia privind planul de insolvență propus de Dinamo este una foarte grea din moment ce Tribunalul București a mai amânat pentru încă o dată verdictul. De data aceasta, magistrații susțin că joi, 12 iunie, vor decide ce viitor va avea clubul din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
Oficialii clubului sunt optimiști în privința unui răspuns favorabil, mai ales că a doua variantă este una extrem de neagră pentru roș-albi. Dacă nu va fi aprobată insolvența, atunci clubul din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” va ajunge în faliment.
Etichete: dinamo , dinamo insolventa , dinamo viitor , dinamo tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...