Exclusiv Ofertă impresionantă a Stelei pentru cele două vedete de la Viitorul
31.05.2016, 18:03Steaua a pregătit ofertele pentru jucătorii Viitorului. Convins de valoarea lui Tănase şi Marin, Becali este dispus să achite pentru aceştia 1,5 milioane de euro, plus procente dintr-un viitor transfer.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Eu cu Gică nu negociez, o să îi fac o ofertă "valabilă" şi cred că o să fie bine", a dezvăluit aseară, la Fotbal Club, patronul Stelei.
Dorind să aibă majoritatea jucătorilor încă de la începutul perioadei de antrenamente, astfel încât Reghe să aibă la dispoziţie toate datele pentru a forţa calificarea în grupele Ligii, Becali a înaintat astăzi oferta pentru cei doi jucători ai lui Hagi.
Astfel, pentru Tănase Steaua oferă un milion de euro, în timp ce pentru Răzvan Marin a fost pusă la bătaie o sumă de jumătate de milion de euro. Viitorul va păstra procente dintr-un viitor transfer în străinătate în cazul ambilor fotbalişti.
Oferta este una extrem de tentantă pentru Hagi, însă acesta şi-a luat răgazul să se gândească o scurtă perioadă. De ambii fotbalişti se interesează şi cluburi din Vestul Europei, astfel că "Regele" vrea să ia decizia cea mai bună, atât pentru bunăstarea sa financiară, cât şi pentru jucători. Totuşi, din informaţiile Digi Sport, există premise favorabile ca cele două părţi să ajungă la un numitor comun. Din câte se pare, fostul mare internaţional a promis că îi va da un răspuns final lui Becali până la meciul cu Franţa, primul de la Euro 2016.
Steaua a reuşit deja să îl transfere în această vară pe Golubovic, iar transferul lui Aganovic este doar o chestiune de timp.
Etichete: steaua , transferuri steaua , steaua viitoru , steaua transferuri viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...