Octavian Popescu a acuzat din nou probleme medicale și a fost schimbat în meciul cu Hermannstadt
articol scris de Digi Sport16.12.2023, 21:45
Sâmbătă, FCSB a jucat în fața celor de la Hermannstadt, în etapa cu numărul 20 din SuperLiga.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Emoții pentru Octavian Popescu
Revenit recent după o accidentare, Octavian Popescu a fost titularizat în rolul de vârf în meciul cu Hermannstadt. Decarul FCSB-ului nu s-a simțit confortabil și nu a reușit să fie periculos la poarta adversă.
Mai mult, Octavian Popescu a acuzat probleme medicale încă din prima repriză, dar a rămas pe teren până în minutul 75, atunci când a fost înlocuit de Eduard Radaslavescu.
Înainte să fie schimbat, Octavian Popescu s-a întins pe gazon și s-a ținut cu mâna de gleznă, semn că încă resimte dureri în acea zonă.
Ultimul meci al FCSB-ului din acest sezon este programat marți, 19 decembrie, împotriva celor de la Poli Iași, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1.
Gigi Becali, sfat pentru Tavi Popescu: "Dacă stai cu ea în cameră, sari ca lupul pe oaie"
Galerie Foto
Patronul roș-albaștrilor a vorbit despre situația lui Octavian Popescu și crede că randamentul scăzut din ultima vreme are o explicație: viața particulară a fotbalistului.
Gigi Becali a încercat să facă o comparație și i-a ieșit o nouă "maximă": "Dacă stai cu ea în cameră, sari ca lupul pe oaie".
"Dacă talentul nu-l combini cu munca și te fură puțin... E o vârstă la care trebuie să-ți pui rădăcinile. Dacă în loc să te gândești la fotbal, îți iei o fată și stai cu ea... Nu știu, nu vreau să spun... Am fost toți tineri.
Dacă vrei să faci fotbal, chiar dacă ești căsătorit, trebuie să gestionezi relația de împreunare cu nevasta ta. Dacă vrei bani mulți din fotbal, trebuie să spui 'Ne împreunăm o dată pe săptămână'.
Dacă o iei pe una și în fiecare seară împreunare, împreunare, împreunare, s-au dus seva și puterea. Mai ales acum, când fac tot felul de împreunări, de vai de noi. Eu niciodată nu m-am băgat în viața particulară. Și degeaba îi zici cuiva...
Dacă oamenii așa vor să facă, așa fac. Nu ai ce să-i faci. Eu le dau sfaturi. Cei care vreți să deveniți milionari, dormiți separat, în camere separate. Și când vrea soția să vină la tine în cameră, să vină. Sau când vrei tu, te duci. Dar să nu dormi cu ea în cameră. Dacă stai cu ea în cameră, sari ca lupul pe oaie”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.
Etichete: superliga , octavian popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...