O nouă lovitură pentru CS U Craiova! Oltenii au reușit repatrierea lui Mitriță
19.07.2017, 22:59CS U Craiova nu se mai oprește din transferuri. După ce l-au adus pe Tiago Ferreira, oltenii au adus înlocuitor pentru Andrei Ivan, jucător cedat la Krasnodar. Este vorba despre Alexandru Mitriță, care revine astfel în Liga 1 după doi ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În vârstă de 22 de ani, Mitriță a fost împrumutat pentru un an de zile de către Pescara, echipă care l-a cumpărat de la Viitorul pentru 800.000 de euro. Mijlocașul ofensiv nu a reușit însă să se impună în Italia și se vede nevoit să revină în fotbalul românesc.
Anunțul a fost făcut de jurnalistul italian, Gianluca Di Marzio, care susține că cei de la CS U Craiova au opțiune de cumpărare în valoare de 700.000 de euro. Mitriță are 15 meciuri în Serie A TIM, reușind să înscrie un gol.
Mitriță poate evolua în spatele vârfului, dar și pe partea stângă și dreaptă a atacului, poziții pe care evolua și Andrei Ivan, jucător vândut pentru 3 milioane de euro, plus încă un milion bonus, în Rusia.
Născut la Craiova, Mitriță a ajuns la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi în 2012 și a fost împrumutat pentru jumătate de sezon la FCSB, unde a evoluat în UEFA Youth League, revenind ulterior la Viitorul.
51 de meciuri, 7 goluri și 9 pase de gol are Mitriță pentru Viitorul.
37 de meciuri, două goluri și 6 pase de gol are Mitriță pentru Pescara.
600.000 de euro este cota de piață a lui Mitriță, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: csu craiova , alexandru mitrita , mitrita pescara , transfer mitrita , imprumut mitrita , mitrita craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...