Exclusiv Nu toată lumea a căzut în fund la execuţia lui Budescu: "Nu e greu să dai aşa. A profitat de aşezarea portarului"
06.11.2019, 12:20Execuţiile lui Constantin Budescu de la meciul Astra - Poli Iaşi 4-0, unele rare pentru Liga 1, nu l-au impresionat pe Liţă Dumitru, unul dintre marii fotbalişti ai României. Subiectul a fost discutat la Digi Sport Matinal, unde Liţă Dumitru, venit pentru câteva zile din SUA, a fost invitat special.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
"Nu e greu să dai aşa, am dat şi eu de mai multe ori. Cred că de vreo 4-5 ori. A profitat şi de faptul că portarul acela, un copil, nu-şi ştia locul. La viteza actuală şi la cum se joacă fotbalul european nu ştiu dacă are el atâta spaţiu liber să poată face aşa ceva pe teren.
Părerea mea e că Budescu până nu-şi pune la punct treaba asta cu partea defensiva ... Dar ce să mai pună, că are 30 de ani, nu? Am înţeles că nici nu prea vrea, nu? Nu vreau să-l jignesc, nu vreau să se înţeleagă asta. Dacă trebuie să fie pe teren cu Suedia? Chiar nu-i fac eu echipa lui Contra. Poate 10 minute, 20 de minute, 30. El ştie cât poate", a mai spus Liţă Dumitru la Digi Sport Matinal.
Când i-a dat dreptate Gică Hagi lui Liţă Dumitru că un jucător trebuie să facă faza defensivă
Liţă Dumitru are o relaţie foarte bună cu Gică Hagi, ca între doi mari fotbalişti. "La un moment dat am vorbit cu Gică Hagi şi i-am spus cât de important este ca un jucător, indiferent cât este de bun, să facă şi faza defensivă. 'Liţă, te respect, ai fost mare, dar nu ai dreptate. Nu e aşa'. Bine, Gică ...
După multă vreme mă întâlnesc cu Gică şi-mi povesteşte. 'Liţă, când eram la Barcelona, după un meci m-a chemat Cruyff şi mi-a spus că îi place cum mă duc în dribling, dar că să mă uit şi în spate? Cine vrei să alerge în locul tău? Trebuie să te şi retragi.
Abia atunci am înţeles', mi-a povestit. Bine, nu era târziu pentru că Gică a dovedit şi în continuare cât de mare fotbalist este", a mai povestit fostul jucător de la Rapid, Steaua, Universitatea Craiova şi Poli Timişoara.
- 57 de meciuri şi 12 goluri are Liţă Dumitru pentru naţionala României
Golul al doilea marcat de Constantin Budescu în meciul Astra - Poli Iaşi 4-0
Etichete: constantin budescu , lita dumitru , video astra-poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...