”Nu știu ce s-a întâmplat! Așa e când te mulțumești cu 2-0!” Man, debusolat după remiza cu Botoșani
03.09.2018, 00:07VIDEO FCSB - FC Botoșani 2-2 | Dennis Man a revenit în primul 11 al roș-albaștrilor, a marcat și un gol de efect cu călcâiul, dar la final era debusolat din cauza faptului că el și colegii săi au ratat o victorie ce le părea la îndemână la un moment dat.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La flash-interviul acordat după meci, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1, Man a spus că fotbalul îi pedepsește pe cei care îl tratează superficial. ”Două seri proaste, din păcate! Am început foarte bine jocul, am marcat de două ori repede, după care nu știu ce s-a întâmplat în repriza a doua. Am arătat foarte rău, ne-am mulțumit cu 2-0 și iată că fotbalul te pedepsește în astfel de situații”, a spus Man, după meci.
Chestionat care a fost sfatul lui Dică la pauză, când scorul era 2-1, internaționalul român a replicat: ”Ne-a spus să ieșim pe teren deciși, să ținem de posesie și să mai înscriem pentru că ne mai trebuie goluri, dar, din păcate, nu am făcut asta. Am primit două goluri, pe neatenție.”
Într-un final, Man a mai spus că nu se simte bulversat de desele schimbări din lot și că-i place concurența cu Mihai Roman. ”Suntem foarte mulți jucători, trebuie să joace toți, este concurență pentru titularizare. Noi trebuioe să avem încredere și să muncim pentru un loc în echipă. Am avut o perioadă mai proastă, dar sper să-mi revin la forma de anul trecut. Venirea lui Roman e pentru mine un lucru bun, pentru că doar așa progresezi”, a mai spus Man, după meci.
Etichete: gigi becali , dennis man , dica fcsb , fcsb botosani 2-2 video , reactii fcsb botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...