Exclusiv "Nu poate fi numit la Universitatea Craiova". Reacția celor de la U Cluj după ce Eugen Neagoe a denunțat contractul
articol scris de Digi Sport27.12.2022, 18:08
Eugen Neagoe (55 de ani) este gata să plece de la Universitatea Cluj și să meargă la Universitatea Craiova, acolo unde ar urma să-i ia locul lui Mirel Rădoi (41 de ani).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Nu poate fi numit la Universitatea Craiova". Reacția celor de la U Cluj după ce Eugen Neagoe a denunțat contractul
Sosit în luna august a acestui an la Universitatea Cluj, Eugen Neagoe vrea să plece de la echipă după oferta primită de la Universitatea Craiova. Tehnicianul are un contract valabil cu ardelenii până la finalul actualului sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul, iar "Șepcile Roșii" nu sunt de acord să renunțe la serviciile acestuia decât în schimbul unei compensații financiare.
"Nu s-a discutat de nicio sumă. Am fost anunțați pe 23 decembrie de Eugen că nu mai vrea să continue, pentru că are ofertă de la Universitatea Craiova. A spus că e clubul lui de suflet și că e singura echipă pentru care pleacă de la club. I-am explicat că nu-l putem lăsa pentru că suntem într-o situație dificilă din punct de vedere al situației din clasament. Pe 4 ianuarie o să ne reunim și trebuie să avem antrenor. Pentru noi nu e o variantă această despărțire.
Am avut o discuție pe 24 cu Eugen, a venit la Cluj. I-am spus de această poziție a noastră, că nu putem accepta rezilierea amiabilă. Atunci când ar exista o compensație, atunci putem discurta. Așa există și la nivel european. N-am vorbit de nicio sumă, însă a spus că va denunța contractul. Am primit o notificare prin care Neagoe a denunțat contractul cu U Cluj.
Are obligativitatea de a plăti 50% din sumele pe care noi i le-am plătit. Din punctul nostru de vedere, nu poate fi numit la Universitatea Craiova. Scrie clar în regulament că nu poate fi numit până la o decizie a comisiilor FRF. El a luat salariile din august, septembrie, octombrie, noiembrie, plus anumite prime.
Un pic mai mult de 16.000 de euro (n.r. trebuie să restituie Neagoe). Plata acestei sume este prima condiție de a denunța contractual. Dupa aceea trebuie să meargă la comisii. Sunt niște regulamente pe care noi le respectam. Mă pun și în locul lui. Universitatea Craiova e un club care în momentul de față este mult mai sus decât U Cluj", a spus Radu Constantea, președintele celor de la U Cluj, la Fotbal Club.
Etichete: liga 1 , universitatea cluj , eugen neagoe , antrenor u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...