”Nu doresc nimănui, e greu să știi că ai acest virus în tine!” Mărturia unui titular din derby-ul FCSB - Dinamo
04.10.2020, 22:08Andrei Vlad a fost titular în derby-ul câștigat de FCSB contra lui Dinamo cu 3-2 după o perioadă în care s-a numărat printre jucătorii afectați de coronavirus.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Goalkeeperul de 21 de ani a fost convocat acum la naționala U21 pregătită de Adrian Mutu și a dezvăluit cum s-a simțit în ultima vreme.
„A fost o perioadă foarte grea, nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi, mai ales psihic este foarte greu să știi că ai acest virus în tine.
Din fericire nu am avut simptome grave, a fost totul ok, clubul a avut grijă de noi. Eu personal nu am avut gust și miros,” a explicat Andrei Vlad într-un interviu pe frf.ro.
Dennis Man și Olimpiu Moruțan, convocați de Adrian Mutu pentru ”dubla” cu Ucraina și Malta! Cum arată lotul României U21
Federația Română de Fotbal a anunțat că Olimpiu Moruțan și Dennis Man vor face parte din lotul naționalei de tineret pentru ”dubla” cu Ucraina și Malta.
Cei doi fotbaliști de la FCSB, reveniți recent pe gazon după o perioadă în care au fost indisponibili în urma depistării cu COVID-19, au bifat al doilea test negativ și, astfel, pot face parte din delegația România U21 pentru deplasarea în Ucraina.
Olimpiu Moruțan și Dennis Man, convocați de Adrian Mutu
Olimpiu Moruțan și Dennis Man au efectuat doar câteva antrenamente cu FCSB în ultimele 10 zile, dar au fost titulari în derby-ul cu Dinamo, câștigat de ”roș-albaștri” cu 3-2.
Cu cei doi fotbaliști ofensivi în lot, selecționata pregătită de Adrian Mutu va întâlni Ucraina, pe 9 octombrie, și Malta, pe teren propriu, la Giurgiu, pe 13 octombrie, în a opta și a noua, penultima, etapă a preliminariilor pentru EURO U21 2021.
După cele două partide, pentru România U21 va urma, în noiembrie, confruntarea cu liderul grupei, Danemarca. Nordicii au, cu trei etape rămase de jucat, trei puncte în fața ”tricolorilor”, care pot obține, totuși, calificarea la EURO și de pe locul doi, primele cinci dintr-un clasament al formațiilor de pe locurile secunde obținând prezența la turneul final.
Lotul României U21 pentru meciurile cu Ucraina și Malta:
- Portari: Andrei Vlad (FCSB), Teodor Axinte (Politehnica Iași), Marian Aioani (Chindia Târgoviște);
Fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt), Radu Drăgușin (Juventus Torino / Italia);
Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Tudor Băluță (Brighton / Anglia), Cătălin Itu (CFR Cluj), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (FCSB), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (CFR Cluj), George Cîmpanu (FC Botoșani), Denis Drăguș (Crotone / Italia); Dennis Man (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB).
Atacanți: Louis Munteanu (ACF Fiorentina / Italia), George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).
Etichete: fcsb - dinamo , andrei vlad , andrei vlad fcsb , fcsb coronavirus , andrei vlad romania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...