Nu Crystal Palace. Singurele două cluburi care au trimis oferte concrete pentru Florinel Coman
articol scris de Digi Sport12.08.2020, 20:37
Florinel Coman (22 de ani) ar fi intrat în vizorul lui Crystal Palace în ultimele zile, dar impresarul jucătorului, Giovanni Becali, spune că mutarea este departe de a fi realizată.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Agentul recunoaște că l-a propus pe jucătorul de la FCSB la mai multe echipe puternice din Europa și America de Nord, dar transmite că, în ultimele luni, au existat doar două oferte concrete pentru ”perla” de la FCSB.
”Când va fi un club sută la sută interesat, o să știe despre ce e vorba şi ce sumă doreşte Gigi, atunci vor sta de vorbă. Până atunci, nimic. Singurele oferte au fost de la Sporting Lisabona şi de la Orlando, atât", a declarat Becali, potrivit Antena Sport.
”Când o echipă a fost interesată, cea din America, a venit şi a discutat cu clubul şi nu s-au înţeles”, a adăugat impresarul.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, visează să ia 15 milioane de euro pentru Coman, o sumă care ”sperie” potențialii cumpărători.
Orlando City, aproape să-l ia pe Coman în aprilie
În aprilie, fotbalistul a fost aproape de transferul în SUA, la Orlando City.
Gigi Becali ar fi fost dispus să-i dea drumul lui Coman pentru nouă milioane de euro, dar ar fi păstrat 40% din drepturile jucătorului.
Florinel ar fi apucat chiar să își negocieze contractul cu americanii din MLS, doar că startul pandemiei a înghețat mutarea.
Florinel Coman, comparat cu Mbappe
Interesul recent al celor de la Crystal Palace i-a făcut pe cei de la prestigioasa publicație L'Equipe să-i acorde spațiu lui Florinel Coman.
"În ultimele ore, au avansat și discuțiile pentru Florinel Coman, potrivit presei din România. Agentul internaționalului român de 22 de ani este în Londra pentru a discuta cu formația engleză.
Crystal Palace ar putea plăti între 12 și 15 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile jucătorului care a marcat 27 de goluri și a oferit 21 de pase decisive în cele 78 de meciuri din ultimii doi ani. Recent, Gheorghe Hagi l-a comparat cu Kylian Mbappe", au scris francezii.
Etichete: sporting lisabona , crystal palace , giovanni becali , orlando city , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...