Posibila mutare a lui Coman în Premier League, comentată de prestigiosul L'Equipe: "Hagi l-a comparat cu Mbappe"
11.08.2020, 13:15Impresarul Ioan Becali a anunțat, ieri, că l-a propus pe Florin Coman (22 de ani) celor de la Crystal Palace, iar suma vehiculată pentru transferul jucătorului de la FCSB ar fi de 12 milioane de lire sterline (13,5 milioane de euro).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Informația a fost preluată și de jurnaliștii de la L'Equipe, care scriu că, pe lângă jucătorul român, cei de la Crystal Palace îl monitorizează și pe senegalezul Ismaila Sarr (22 de ani), de la Watford.
Crystal Palace se interesează de Florinel Coman, dar și de Ismaila Sarr
Sarr a fost transferat de Watford în urmă cu un sezon, de la Rennes, pentru 30 de milioane de euro, iar în cele 30 de meciuri jucate a reușit 6 goluri și 6 pase decisive.
Cota de piață a extremei este de 24,5 milioane de euro, conform transfermarkt, însă echipa sa a retrogradat în Championship.
"Autoare a doar 31 de goluri în 38 de meciuri din Premier League, Crystal Palace are nevoie absolută de întăriri în ofensivă.
Având în vedere că Wilfried Zaha pleacă, așa cum se tot întâmplă în fiecare an, "vulturii" s-au interesat de Ismaila Sarr, de la Watford, care a jucat pentru Rennes", au scris francezii.
L'Equipe: "Gheorghe Hagi l-a comparat pe Florinel Coman cu Kylian Mbappe"
Ulterior, cei de la L'Equipe i-au făcut un scurt portret lui Florinel Coman și au adus aminte de vorbele lui Gică Hagi, care l-a comparat pe jucătorul de la FCSB cu Kylian Mbappe, starul lui Paris Saint-Germain.
"În ultimele ore, au avansat și discuțiile pentru Florinel Coman, potrivit presei din România. Agentul internaționalului român de 22 de ani este în Londra pentru a discuta cu formația engleză.
Crystal Palace ar putea plăti între 12 și 15 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile jucătorului care a marcat 27 de goluri și a oferit 21 de pase decisive în cele 78 de meciuri din ultimii doi ani.
Recent, Gheorghe Hagi l-a comparat cu Kylian Mbappe", a mai transmis L'Equipe.
Transferul lui Coman la Crystal Palace ar fi condiționat de o altă mutare
Crystal Palace ar fi dispus să ofere aproximativ 13,5 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile lui Florinel Coman, sumă ce va fi acoperită integral din banii primiți de la Arsenal, în eventualitatea în care Wilfried Zaha va ajunge pe ”Emirates Stadium”.
Publicația britanică The Sun anunță că negocierile dintre Arsenal și Palace au fost demarate, dar sunt, totuși, departe de a fi încheiate, clubul lui Zaha solicitând peste 80 de milioane de euro pentru a renunța la jucător.
Etichete: premier league , crystal palace , l'equipe , fcsb , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...