Noua achiziţie a Stelei câştigă de zece ori mai puţin decât la Inter. Motivul pentru care a acceptat oferta
20.09.2015, 10:06Houssine Kharja este noua achiziţie a Stelei, după ce a semnat o înţelegere valabilă pe un an cu gruparea campioană. Chiar dacă a venit liber de contract în Liga 1, mijlocaşul ofensiv de 32 de ani a acceptat un salariu foarte mic, în comparaţie cu sumele pe care le-a câştigat în perioada în care evolua în Serie A TIM.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform gsp.ro, Kharja va câştiga 10.000 de euro pe lună, acesta fiind salariu maxim pe care Gigi Becali i l-a oferit. Astfel, el nu se apropie, de exemplu, de salariu lui Alexandru Chipciu, care încasează lunar 30.000 de euro, în timp ce Gregory Tade câştigă 25.000 de euro.
Africanul a câştigat pe vremea când evolua la Inter sau Fiorentina 1,2 milioane de euro pe stagiune, iar în sezonul petrecut la Al-Arabi a pus mâna pe aproape două milioane de dolari.
Motivul pentru care a a venit la Steaua pe 10.000 de euro este presiunea pe care a pus-o pe el selecţionerul Marocului, care l-a anunţat că nu va mai conta pe el în preliminariile pentru CM 2018, dacă nu îşi va găsi echipă.
Noul mijlocaş din lotul lui Mirel Rădoi este internaţional din 2003 şi a adunat 78 de selecţii pentru Maroc, marcând şi 13 goluri.
La Steaua, rolul lui va fi unul foarte important: poate suplini jucători precum Muniru, Breeveld sau Filip, dar este o variantă și pentru înlocuirea unor fotbaliști mai ofensivi, precum Nicușor Stanciu sau Alex Chipciu.
Kharja poate intra în lotul lărgit al Stelei pentru meciul de pe teren propriu cu Concordia Chiajna. Partida din etapa a 11-a va avea loc luni, de la ora 21:00, şi va fi transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro
Etichete: steaua , liga 1 , houssine kharja , salariu kharja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...