Imaginile care îi dau fiori lui Dică. La Iași ninge ca-n povești
20.11.2018, 15:53Liga 1 se va relua la finalul acestei săptămâni, după ce se va fi încheiat Liga Națiunilor, iar cel mai important meci al etapei a 16-a va fi cel dintre Poli Iași și FCSB.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Partida din Copou, programată duminică, 25 noiembrie, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, se va desfășura pe un teren extrem de greu, cel puțin înghețat.
Oficialii moldovenilor fac de acum demersuri pentru a îndepărta zapăda depusă deja pe gazon, după precipitațiile din ultimele două zile, dar cum sunt șanse de ninsoare și la ora partidei.
În aceste condiții, fotbalul va trece pe planul doi, pentru că jucătorii vor fi concentrați mai mult să nu se accidenteze.
Galerie Foto
Asta era tot ce-i mai lipsea lui Dică, antrenorul cu cei mai mulți accidentați din lot, dintre echipele cu pretenții la cununa cu lauri. Mihai Pintilii, Ovidiu Popescu, Romario Benzar și Bogdan Planic sunt indisponibili. Primii trei sunt accidentați, în timp ce fundașul central sârb este suspendat din cauza cumului de cartonașe galbene. În aceeași situație se află și Benzar, astfel că oricum nici el nu intra în planuri pentru meciul de la finalul acestei săptămâni.
Astfel, Mihai Bălașa și Marko Momcilovic vor fi singurele noutăți din defensiva lui Nicolae Dică.
Oficialii FCSB privesc cu înfrigurare spre meciul de la Iași: ”Dacă se confirmă prognoza meteo...”
Despre starea gazonului de la Iași și despre problemele pe care le va ridica acesta a vorbit și Helmuth Duckadam, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1. ”E bine că revin, dar să nu uităm că ei n-au jucat. Și oricâtă experiență ai, dacă nu ai jocuri în picioare, e greu. Dacă se confirmă prognoza meteo, ce ne așteaptă la Iași...După o accidentare de câteva luni, nu știu cum va fi terenul acolo.
Îmi e teamă de acest joc, mai ales ținând cont de condițiile care se anunță. E bine că și-au revenit, dar să joci acum pe un teren înghețat, cu zăpadă....”, a spus Helmut Duckadam, la Digi Sport.
Anunțul FRF despre accidentarea lui Benzar, înaintea meciului Poli Iași - FCSB
Romario Benzar a suferit o întindere musculară, dar el oricum este suspendat pentru meciul cu Poli Iași, care se va disputa duminică, la ora 20:30 în direct pe Digi Sport 1. Bogdan Planic se află în aceeași situație.
"Fundașul dreapta a suferit o întindere musculară în ultimele minute ale meciului de la Ploiești. Staff-ul medical împreună cu cel tehnic au decis ca jucătorul să nu facă deplasarea la Podgorica, pentru duelul cu selecționata din Muntenegru. Cosmin Contra nu va chema alt jucător în locul lui Romario Benzar", se arată în anunţul postat pe site-ul frf.ro.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...