Video ”Nimic la Dinamo nu era de Liga 1!”. Andrei Radu dă de pământ cu cei din conducere. ”N-am primit banii de 5 luni”
articol scris de Digi Sport11.07.2021, 14:48
Andrei Radu (25 de ani), fundașul stânga al lui Dinamo, spune că este neplătit de cinci luni și are șanse foarte mici să își mai primească banii, având în vedere că echipa este în insolvență.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În plus, fostul internațional U21 declară că a fost mințit atât de vechea, cât și de noua conducere și nu mai vede o ieșire din această situație.
Este foarte greu să ne motivăm noi, având în vedere că n-am primit salariile de 4-5 luni majoritatea. În fiecare zi ne pleacă câte un coleg. Despre asta se vorbește în vestiar.
Noi suntem arătați cu degetul, însă noi ne-am făcut treaba în sezonul trecut în niște condiții în care nu știu câți ar fi reușit să scape echipa de retrogradare. Nu am contestat DDB-ul, ei au fost alături de noi și le mulțumim, dar nu cred că e normal să fim arătați cu degetul având în vedere că am dat totul în niște condiții care nu erau de Liga 1”, a spus Radu, prezent la Supercupa României, câștigată de Universitatea Craiova în fața celor de la CFR Cluj, după loviturile de departajare, scor 0-0 (2-4 d.l.d).
"Mi s-au spus numai minciuni, nu cred că se mai salvează!". O nouă răbufnire în vestiarul lui Dinamo
"La noi e o situație mai complicată, să sperăm că se vor așeza lucrurile și la noi. Momentan, mi s-au spus numai minciuni și chiar nu știu ce am de gând. Mi s-au spus minciuni exact cum mi s-au spus în iarnă de către spanioli. Cu aceleași minciuni ne-am confruntat și din partea celor care au rămas la club. Domnul Mureșan a venit de foarte puțin timp și a spus că încearcă să facă tot posibilul pentru a rezolva situația.
Sincer, aș vrea să cred că se mai poate salva, însă în felul în care s-au tratat lucrurile până acum și jucătorii, nu cred, dacă vor continua cu aceeași atitudine față de jucători. Mai ales față de jucătorii care au luptat sezonul trecut să salveze echipa de la retrogradare în niște condiții foarte grele.
Ni s-a spus acest lucru cu insolvența. Mare parte dintre noi am înțeles că nu ne vom lua banii din urmă, ceea ce este foarte trist, banii pe care noi i-am muncit, iar pe viitor probabil vom primi primul salariu peste 3 luni. Iarăși, foarte trist, având în vedere că nu ne-am luat banii de 5 luni", a mai spus Andrei Radu.
VIDEO Andrei Radu, despre situația de la Dinamo
Etichete: dario bonetti , iuliu muresan , insolventa dinamo , andrei radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...