Video "Mi s-au spus numai minciuni, nu cred că se mai salvează!". O nouă răbufnire în vestiarul lui Dinamo
articol scris de Digi Sport10.07.2021, 23:26
Dinamo, club intrat în insolvență, are mari probleme financiare, iar tot mai mulți jucători pleacă de la echipă în această perioadă.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Mi s-au spus numai minciuni, nu cred că se mai salvează!". O nouă răbufnire în vestiarul lui Dinamo
Mai mult, Dinamo nu are dreptul să facă transferuri, iar astăzi a rămas și fără antrenor, după plecarea lui Dusan Uhrin. Cel care ar urma să îl înlocuiască pe ceh este Dario Bonetti.
Andrei Radu (25 de ani), fundașul stânga al lui Dinamo, spune că este neplătit de cinci luni și are șanse foarte mici să își mai primească banii, având în vedere că echipa este în insolvență. În plus, fostul internațional U21 declară că a fost mințit atât de vechea, cât și de noua conducere și nu mai vede o ieșire din această situație.
"La noi e o situație mai complicată, să sperăm că se vor așeza lucrurile și la noi. Momentan, mi s-au spus numai minciuni și chiar nu știu ce am de gând. Mi s-au spus minciuni exact cum mi s-au spus în iarnă de către spanioli. Cu aceleași minciuni ne-am confruntat și din partea celor care au rămas la club. Domnul Mureșan a venit de foarte puțin timp și a spus că încearcă să facă tot posibilul pentru a rezolva situația.
Sincer, aș vrea să cred că se mai poate salva, însă în felul în care s-au tratat lucrurile până acum și jucătorii, nu cred, dacă vor continua cu aceeași atitudine față de jucători. Mai ales față de jucătorii care au luptat sezonul trecut să salveze echipa de la retrogradare în niște condiții foarte grele.
Este foarte greu să ne motivăm noi, având în vedere că n-am primit salariile de 4-5 luni majoritatea. În fiecare zi ne pleacă câte un coleg. Despre asta se vorbește în vestiar. Noi suntem arătați cu degetul, însă noi ne-am făcut treaba în sezonul trecut în niște condiții în care nu știu câți ar fi reușit să scape echipa de retrogradare. Nu am contestat DDB-ul, ei au fost alături de noi și le mulțumim, dar nu cred că e normal să fim arătați cu degetul având în vedere că am dat totul în niște condiții care nu erau de Liga 1.
Ni s-a spus acest lucru cu insolvența. Mare parte dintre noi am înțeles că nu ne vom lua banii din urmă, ceea ce este foarte trist, banii pe care noi i-am muncit, iar pe viitor probabil vom primi primul salariu peste 3 luni. Iarăși, foarte trist, având în vedere că nu ne-am luat banii de 5 luni", a spus Andrei Radu, care a fost prezent la Supercupa României.
VIDEO Andrei Radu, despre situația de la Dinamo
Dinamo are un nou antrenor! Dario Bonetti și-a dat acordul și e în drum spre București
Dinamo a ajuns la un acord cu Dario Bonetti pentru preluarea băncii tehnice. Tehnicianul italian, în vârstă de 59 de ani, se află deja în drum spre București, conform unui anunț făcut de jurnalistul Radu Naum, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
Bonetti, care a mai antrenat la Dinamo în perioadele iunie - octombrie 2009 și august - noiembrie 2012, a fost prima opțiune a lui Iuliu Mureșan. Noul director executiv al "câinilor" a anunțat, astăzi, după despărțirea de Dusan Uhrin, că dorește să lucreze cu antrenorul italian, care a relație foarte bună și cu suporterii din DDB.
Dario Bonetti a început să colaboreze cu DDB în luna decembrie, când a devenit consultant pe probleme sportive al suporterilor. La momentul respectiv, Jerry Gane era antrenorul lui Dinamo.
- Dario Bonetti este antrenorul alături de care Dinamo a cucerit Cupa și Supercupa României, în 2012.
Tot astăzi, atacantul Adam Nemec (35 de ani) și-a reziliat contractul cu Dinamo și are șanse mari să semneze cu Rapid, unde ar urma să încaseze un salariu de aproximativ 10.000 de euro.
Etichete: dinamo , andrei radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...