Mitriță, o pierdere grea pentru Craiova. Cel mai afectat jucător: "Voi încerca să trec peste asta"
09.02.2019, 12:51Alexandru Mitriță s-a transferat la New York City, în MLS, în schimbul a 7,5 milioane de euro, o mutare care lasă un mare gol în formația lui Devis Mangia, aspect subliniat de către Nicușor Bancu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nicușor Bancu, noul căpitan al Craiovei este de părere că plecarea lui Alexandru Mitriță va afecta jocul echipei, jucătorul oltean fiind unul dintre cei care din punct de vedere tactic, va suferi cel mai mult.
"Îmi vor lipsi acele combinaţii cu Mitriţă, mă simt puţin mai slab în acea bandă, dar voi încerca să trec peste absenţa lui şi să-mi fac treaba", a declarat Bancu.
Întrebat despre o posibilă plecare, Nicușor Bancu a declarat că preferă să se concentreze pe activitatea din cadrul clubului oltean. Mijlocașul de bandă stângă este sceptic în privința unei eventuale despărțiri de Craiova.
"Nu mă mai gândesc la plecare, sunt concentrat la acest campionat, să ne atingem obiectivele, să luăm măcar un trofeu, apoi vom vedea în vară ce va fi. De 3 ani se discută despre plecarea mea şi nu se întâmplă nimic, aşa că nu mai cred. Ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat până acum, cu plecarea celor care au fost căpitani, ar fi normal să plec, dar rămâne de văzut", a declarat internaționalul român.
În ceea ce-l privește pe Mitriță, acesta a impresionat încă de la primul meci pentru New York. A reușit să înscrie într-un amical, prestația sa fiind elogiată de către căpitanul Alex Ring.
Etichete: alexandru mitrita , nicusor bancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...