Nicolas Popescu, criticat dur de un fost atacant din Liga 1: ”Îl mușcă bășica de menisc”. Nici ”Baciul” nu a scăpat
articol scris de Digi Sport05.09.2022, 17:13
Nicolas Popescu (19 ani), fiul marelui fost internațional Gică Popescu (54 de ani), a fost transferat în această vară de Farul la FC Voluntari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fără a i se acorda prea multe șanse la Farul, Popescu jr a hotărât să meargă la FC Voluntari pentru a juca mai mult. Cu toate acestea, până în acest moment al campionatului, mijlocașul a bifat doar 28 de minute în tricoul ilfovenilor.
- 100 de mii de euro este cota de piață a lui Nicolas Popescu, potrivit Transfermarkt.
Nicolas Popescu, criticat: ”Îl mușcă bășica de menisc”
După ce a prins doar două minute în duelul FC Voluntari - U Cluj 0-0, Nicolas Popescu a fost introdus la jumătatea reprizei secunde a meciului CFR Cluj - FC Voluntari 4-0, iar prestația sa a fost una modestă. Cu toate acestea, Robert Niță (45 de ani), fost atacant la Foresta, Rapid sau Steaua, a remarcat că Gică Popescu nu a vorbit despre jocul ilfovenilor în termeni la fel de duri precum a făcut-o la finalul confruntării cu Rapid, pierdută de FC Voluntari cu 0-1, în care fiul său nu a jucat deloc.
”Nu l-am auzit să spună ceva de meciul în care intră băiatul, prin minutul 70, în urmă cu două etape (n.r.- CFR Cluj - FC Voluntari 4-0), vrea să facă o preluare pe la mijlocul terenului și-l mușcă bășica de menisc, dă pasă în aut și apoi se uită la teren.
Că e terenul nasol. Pe urmă, ia o acțiune pe cont propriu, în viteză (n.r.- ironic), și iese cu mingea în aut de poartă. N-am auzit să fie așa dezamăgit. De ce? Păi a jucat băiatul”, a transmis Robert Niță, într-un video postat pe contul său de YouTube.
Nicolas Popescu: ”Idolul meu a fost Neymar”
Chestionat dacă-și va depăși tatăl în carieră, Popescu jr a replicat: ”Eu am drumul meu, el a avut cariera lui, eu vreau să arat ce poate să facă Nicolas Popescu”.
Nicolas Popescu a dezvăluit și cine este persoana care l-a convins să se facă fotbalist, iar acesta nu este Gică Popescu, cum s-ar putea crede.
”De când am fost mic, idolul meu a fost Neymar. El este motivul pentru care m-am apucat de fotbal, chiar dacă nu evoluăm pe același post. Îl urmăresc, el m-a făcut să mă îndrăgostesc de fotbal.
Vreau să ajung cât mai sus, la echipa națională, la un club uriaș, dacă s-ar putea Barcelona, ar fi incredibil”, a mai spus Popescu, în urmă cu câteva săptămâni.
Etichete: gica popescu , robert nita , nicolas popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...