Nicolae Dică a confirmat plecarea lui Vadim Rață, după doar 107 minute jucate la FCSB: ”E mai bine pentru el”
articol scris de Digi Sport30.08.2022, 14:42
Vadim Rață (29 de ani), transferat de FCSB de la FC Voluntari pe 12 august, a rezistat mai puțin de trei săptămâni la gruparea roș-albastră și va face cale întoarsă la clubul ilfovean.
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Vadim Rață, înapoi la FC Voluntari, după 107 minute jucate la FCSB: ”E mai bine pentru el”
Internaționalul moldovean a bifat doar trei apariții în tricoul FCSB-ului, două în campionat și una în Conference League, și a adunat doar 107 minute, fără să impresioneze. Astfel, conducerea vicecampioanei a hotărât să se despartă de mijlocaș, iar antrenorul Nicolae Dică a confirmat că Rață va reveni la FC Voluntari.
”Am discutat și cu Vadim, a discutat și domnul Becali, cred că este mai bine pentru el sa se întoarcă acolo (n.r.- la FC Voluntari), a declarat Nicolae Dică, la conferința de presă premergătoare jocului cu Farul, transmis miercuri, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Vadim Rață, potrivit Transfermarkt.
Pentru Rață, după despărțirea de FCSB, exista o singură variantă: revenirea la FC Voluntari, echipa care l-a cedat în urmă cu mai puțin de trei săptămâni la clubul roș-albastru. Asta pentru că regulamentul nu-i permite unui jucător să evolueze la mai mult de două echipe pe parcursul aceluiași sezon.
- 31 de selecții și un gol sunt cifrele lui Vadim Rață la naționala Republicii Moldova.
- Sheriff, FC Tiraspol, Zaria Bălți, CSF Speranța, Milsami Orhei, Chindia, FC Voluntari și FCSB sunt formațiile la care a evoluat Rață de-a lungul carierei.
Gigi Becali, de neoprit! A anunțat noi transferuri la FCSB, după egalul cu Hermannstadt
Roș-albaștrii au un singur succes, 4 remize și un eșec, în cele 6 partide disputate până acum și se află pe locul 13 în clasament.
Deși Nicolae Dică a folosit o formulă experimentală cu Hermannstadt, din care au lipsit titularii Radunovic, Edjouma, Cordea, Tavi Popescu sau Florinel Coman, Gigi Becali afirmă că mai e nevoie de întăriri la echipă.
"După ce am văzut aseară, o să mai iau 3,4, poate chiar 5 jucători.", a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.
Etichete: nicolae dica , vadim rata , rata fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a...