Ce urmează pentru primul jucător care va pleca de la FCSB după calificarea în grupele Conference League
articol scris de Digi Sport30.08.2022, 12:20
Transferat pe 12 august la FCSB de la FC Voluntari, internaționalul moldovean Vadim Rață (29 de ani) este deja pe picior de plecare de la gruparea roș-albastră.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Unde va ajunge Rață, jucător care va pleca de la FCSB în următoarele zile
Astfel, mijlocașul va deveni primul jucător al FCSB-ului care va părăsi vicecampioana României după calificarea în grupele Conference League. Gigi Becali, patronul bucureștenilor, s-a arătat nemulțumit de Rață, mai ales în urma prestației acestuia din prima repriză a meciului FCSB-Hermannstadt 2-2.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Vadim Rață, potrivit Transfermarkt.
- 3 apariții a bifat Rață în tricoul FCSB-ului.
Pentru Rață, după despărțirea de FCSB, există o singură variantă: revenirea la FC Voluntari, echipa care l-a cedat în urmă cu mai puțin de trei săptămâni la clubul roș-albastru. Asta pentru că regulamentul nu-i permite unui jucător să evolueze la mai mult de două echipe pe parcursul aceluiași sezon.
- 31 de selecții și un gol sunt cifrele lui Vadim Rață la naționala Republicii Moldova.
- Sheriff, FC Tiraspol, Zaria Bălți, CSF Speranța, Milsami Orhei, Chindia, FC Voluntari și FCSB sunt formațiile la care a evoluat Rață de-a lungul carierei.
Gigi Becali, de neoprit! A anunțat noi transferuri la FCSB, după egalul cu Hermannstadt
Roș-albaștrii au un singur succes, 4 remize și un eșec, în cele 6 partide disputate până acum și se află pe locul 13 în clasament.
Deși Nicolae Dică a folosit o formulă experimentală cu Hermannstadt, din care au lipsit titularii Radunovic, Edjouma, Cordea, Tavi Popescu sau Florinel Coman, Gigi Becali afirmă că mai e nevoie de întăriri la echipă.
"După ce am văzut aseară, o să mai iau 3,4, poate chiar 5 jucători.", a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.
FCSB, 10 transferuri în vara lui 2022
Andrea Compagno este cel de-al 10-lea jucător adus de FCSB în vara lui 2022. Ajuns la Craiova în iulie 2020, de la Tre Fiori (San Marino), Andrea Compagno a promovat cu formația lui Adrian Mititelu în Liga 1, în vara lui 2021. Pentru olteni, atacantul ialian a reușit să înscrie 17 goluri în 34 de meciuri, în Liga 1.
Roș-albaștrii au mai reușit, în această perioadă de mercato, să-i achiziționeze pe Rachid Bouhenna (31 de ani), Joyskim Dawa (26 de ani), Joonas Tamm (30 de ani), David Miculescu (21 de ani), Bogdan Rusu (32 de ani), Eduard Radaslavescu (18 ani), Radu Boboc (23 de ani), Marco Dulca (23 de ani) și Vadim Rață (29 de ani).
Etichete: gigi becali , jucator fcsb , vadim rata , vadim rata fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...