Nemții au micșorat oferta pentru preluarea Universității Cluj, negocierile sunt în impas
02.11.2012, 12:46Negocierile privind preluarea clubului Universitatea Cluj de către compania germană DK Sportler Beraten au intrat în impas. Nemții au micșorat oferta de la 650.000 de euro la 400.000 și așteaptă în cursul zilei de vineri răspunsul lui Florian Walter, cel care i-a lăsat acțiunile lui Ioan Mărginean, după cum informează "Ziua de Cluj".
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Joi au primit situaţiile financiare actualizate, inclusiv de la finanţe, dar şi de la terţi, iar cuantumul datoriilor este mult mai mare decât li s-a prezentat iniţial", a spus un reprezentant al companiei germane, potrivit sursei citate. Acesta este și motivul pentru care oferta a scăzut cu 200.000 de euro.
Această ofertă are caracter de ultimatum, nemții așteptând un răspuns final din partea acționarilor de la "U" Cluj: "Dacă actualii acţionari sunt de acord, atunci e perfect, altfel cade totul".
Universitatea Cluj traversează o perioadă grea din punct de vedere financiar, încă de la începutul sezonului, când Florian Walter a plecat la Petrolul Ploiești și a lăsat clubul pe mâinile lui Ioan Mărginean. Acesta a pus-o ca președinte pe Anamaria Prodan, care a administrat clubul timp de luni bune, dar a plecat cu scandal din Ardeal.
Etichete: liga 1 , universitatea cluj , florian walter , actiuni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...