Negoiță, mesaj pentru jucătorii nemulțumiți: “Dacă voi nu vreți, vin alții!“
30.05.2013, 14:14Principalul acționar al celor de la Dinamo, Ionuț Negoiță, a vorbit, cu ocazia aniversării a 65 de ani de existență a clubului din Șoseaua “Ștefan cel Mare“, despre situația din cadrul clubului, precum și despre viitorul roș-albilor.
Negoiță nu înțelege de ce nu este lăsat să reformeze clubul de fotbal din temelii, dar susține că are destule resurse pentru a-și pune proiectul în aplicare.
“Trecutul lui Dinamo este strălucit, iar când vezi atâtea glorii ale unui club, unul dintre cele mai importante din România, adunate la un loc, realizezi că ai energie să mergi mai departe. Am foarte multe frâne care mi se pun de către oameni foarte bine intenţionaţi.
E un moment greu pentru Dinamo, am luat clubul într-un moment dificil, dar sunt convins că merită, tocmai pentru că ne dorim să fim mult mai bine“, a spus Negoiță.
Oficialul roș-albilor a ținut să le transmită un mesaj și jucătorilor nemulțumiți din cadrul echipei.
“Eu îmi doresc ca Dinamo să reajungă rapid în primele trei locuri. Faptul că sunt mulţi jucători care îşi doresc să vină la Dinamo este îmbucurător.
Le-am spus jucătorilor: ’dacă voi nu vreţi, vin alţii’. Astea sunt fiţele unora dintre ei, dar sunt puţini cei care gândesc aşa“, a conchis Negoiță.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Etichete: ionut negoita , negoita dinamo , negoita , negoita viitor dinamo , negoita jucatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...