”Ne poate pune probleme!” Jucătorul de la Iași de care se tem roș-albaștrii
06.05.2018, 14:34VIDEO CFR Cluj - CS U Craiova 1-0. Victoria pe care ardelenii au obținut-o sâmbătă seară, în etapa a 8-a din play-off, nu i-a demoralizat pe elevii lui Nicolae Dică (37 de ani). Roș-albaștrii spun că ei în continuare sunt la mâna lor, deși consideră că au program mai greu decât CFR pe acest final de sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Dacă ținem cont că avem două meciuri în deplasare, atunci putem spune că noi suntem dezavantajați. Dar, toate jocurile sunt importante, atât pentru noi, cât și pentru CFR. Pentru că și ei mai au de jucat două meciuri, care nu sunt câștigate dinainte. Eu cred că CFR se va mai poate încurca în partidele cu Astra, de la Giurgiu sau în cea cu Viitorul, de acasă”, a spus Cristian Bălgrădean (30 de ani), goalkeeper-ul FCSB.
Referitor la partida de la Iași, Bălgrădean crede că el și colegii săi vor avea o misiune foarte grea în Copou. ”Și la București ne-am chinuit puțin cu ei , la fel ne așteptăm și acum la Iași, mai ales că vor beneficia și de ajutorul publicului. Dar, atmosfera e bună pentru că suntem la mâna noastră. Dacă ne vom câștiga meciurile, atunci vom fi campioni”, a mai spus Bălgrădean, la conferința de presă.
”Cei de la Iași au în componență jucători valoroși, cum este cazul lui Andrei Cristea, care ne poate pune probleme. De fapt, dacă nu vom fi concentrați 100%, atunci sigur vom avea probleme”, a adăugat Bălgrădean.
CSM Poli Iași - FCSB, din etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 1, se va disputa luni, 7 mai, de la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , cfr cluj , balgradean , craiova steaua , iasi steaua , fcsb , balgradean steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...