Exclusiv "N-aș vrea să o luați ca pe o laudă!" Ce a observat Anghel Iordănescu la fiul său, Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport10.03.2021, 09:15
Anghel Iordănescu a vorbit marți, la Liga Digi Sport, despre modul în care fiul său, Edi Iordănescu, a reușit să ducă mai departe la CFR ștafeta preluată de la Dan Petrescu, fostul tehnician al campioanei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Campioana CFR Cluj se află pe locul secund în ierarhia Ligii 1, cu 57 de puncte după 26 de runde, la egalitate cu liderul FCSB, dar cu golaveraj inferior. Ardelenii conduși de Edi Iordănescu îi au din nou în lot pe Mihai Bordeianu și Giedrius Arlauskis, jucători determinanți în ultimele sezoane, iar antrenorul bucureștean a reușit să o mențină pe CFR în lupta pentru un nou titlu.
Anghel Iordănescu: "Edi a menținut fazele fixe de la Dan Petrescu"
Fostul selecționer Anghel Iordănescu a evidențiat rolul fiului său care a păstrat câteva coordonate din strategia lui Dan Petrescu. "Bursucul" și Anghel Iordănescu au colaborat la cea mai bună performanță a naționalei la o ediție a Cupei Mondiale, sferturi în 1994.
"La CFR am văzut o schimbare totală din punct de vedere al stilului de joc față de ceea ce prezenta Dan Petrescu.
N-aș vrea să o luați ca pe o laudă la adresa lui Edi, dar eu consider că el a avut un rol extrem de important, că a menținut fazele fixe de la Dan Petrescu și că a menținut acest pressing avansat, agresiv, cum de altfel, remarc și la Universitatea Craiova, un joc colectiv foarte bun", a declarat Anghel Iordănescu, în emisiunea moderată de Dan Filoti.
CFR mizează la fazele fixe pe doi jucători extrem de eficienți în duelurile aeriene, brazilianul Paulo Vinicius și Andrei Burcă.
CFR întâlnește duminică, 14 martie, de la ora 20:30, pe teren propriu, formația Poli Iași.
Etichete: cfr cluj , edi iordanescu , anghel iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...