N-a renunțat la Băluță! Cum vrea Becali să rezolve transferul
21.12.2017, 16:56Olimpiu Moruțan (18 ani) este doar prima lovitură pe care Gigi Becali a realizat-o în această iarnă. Finanțatorul roș-albaștrilor face tot posibilul și pentru a-l convinge pe Alexandru Băluță (24 de ani) să semneze cu FCSB, în ciuda tuturor declarațiilor venite dinspre Bănie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Becali a gândit și un plan menit a-i satisface și această poftă. Finanțatorul a spus, ÎN DIRECT la Digi Sport Special că a înaintat o ofertă recentă celor de la Craiova, cărora le-a propus suma de 2,5 milioane de euro, și 20.000 de euro salariu pentru jucător. Asta în condițiile în care Băluță are clauză de reziliere la CS U Craiova în valoare de 3 milioane de euro. Deși a spus că mai mult de 2,5 milioane de euro nu este dispus să ofere, planul lui Becali se poate modifica în funcție de Alibec.
Concret, dacă atacantul fără niciun gol marcat în actualul sezon al Ligii 1 va fi vândut în această iarnă, pentru o sumă de minimum 5 milioane de euro, atunci Becali ar fi dispus să pluseze cu încă 500.000 de euro pentru Băluță, ceea ce ar însemna că s-ar plăti clauza. Dacă se va ajunge într-un astfel de moment, rămâne de văzut ce va decide chiar mijlocașul grupării de pe ”Oblemenco”.
"Are clauză de 3 milioane, dar eu mai mult de 2,5 milioane nu dau. Am făcut ultima ofertă, dar au refuzat-o. Eu cred că ei vor să-mi zgândăre orgoliul şi să plătesc clauza, dar nu o fac, că e prea mult. Eu îi dau lui Băluţă 20.000 pe lună. Dacă nu vrei să-i dai drumul, fă-i tu 20.000, dacă tot vorbeşti despre clauze morale", a declarat Becali, miercuri seară, la "Digi Sport Special".
Finanţatorul roş-albaştrilor este convins că doar trecerea la FCSB îi oferă jucătorului de 24 de ani perspective pentru un transfer important în străinătate.
"Un jucător valoros poate rămâne pe 7-8.000 pe lună, să moară în România şi să-şi facă o situaţie. Dar ca să plece în străinătate, asta e situaţia, trebuie să treci puţin pe la Steaua, FCSB. Aţi văzut la Alibec. Nu a dat nimeni 1,7 milioane la Astra, eu am avut ofertă de 7 milioane după 6 luni.
Băluţă are 24 de ani. Dacă vine la Steaua, peste un an pleacă afară. Dacă mai stă doi ani la Craiova, nu-l mai ia nimeni. De la Steaua, dacă joacă împotriva lui Lazio, apoi în Liga Campionilor, el poate pleca pe un salariu de 2-3 milioane pe an", a mai precizat Becali.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...