Mutarea anunțată de Farul lui Gică Hagi: ”Nu a fost deloc greu să iau această decizie”
articol scris de Digi Sport07.10.2023, 22:17
Farul Constanța, gruparea antrenată de Gică Hagi (58 de ani), a anunțat mutarea realizată în cursul acestei săptămâni.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mutarea anunțată de Farul: contract până în 2027
Fundașul Mihai Popescu (30 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Farul până în vara anului 2027, după ce a impresionat în ultimul an sub comanda ”Regelui”.
”Am semnat prelungirea, nu a fost greu deloc să iau această decizie. Mă simt bine aici, mă bucur că am putut să am continuitate.
Ținând cont că a fost întoarcerea mea acasă am avut ambiții mari, am vrut să demonstrez că încă pot face față la nivel înalt.
Titlul cucerit este cel mai important trofeu din cariera mea. A fost și cel mai bun sezon. Mă bucur că am făcut acest lucru la Constanța. Sper să repetăm performanța de anul trecut.
Vreau să joc, să fiu sănătos, asta e cel mai important. Restul vor veni de la sine”, a transmis Mihai Popescu, pentru Farul TV, după ce a semnat prelungirea contractului.
Cifrele lui Mihai Popescu
- 1.000.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Popescu, potrivit Transfermarkt
- 17 meciuri a jucat Mihai Popescu în acest sezon la Farul
- Un gol a reușit Mihai Popescu în meciurile jucate
Etichete: gica hagi , mihai popescu , mihai popescu farul , prelungire mihai popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...