Mureșenii pot pierde șefia Ligii 1 cu Petrolul: “Nu ne interesează ce face Steaua la Brașov, trebuie să învingem”
15.05.2015, 18:31Tehnicianul echipei ASA Târgu Mureş, Liviu Ciobotariu, a declarat că elevii săi trebuie să se impună în meciul cu Petrolul Ploieşti, programat sâmbătă, la ora 21:00, indiferent de rezultatul pe care îl va înregistra Steaua în aceeaşi zi. Campioana joacă de la ora 18:30 sub Tâmpa și dacă învinge, pentru cel puțin două ore, redevine lider, acum având un punct mai puțin față de mureșeni.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Vom avea un joc foarte important, nu avem foarte multe alternative, decât victoria. Întâlnim o echipă care în acest campionat este neînvinsă în jocurile din deplasare, singura care a câștigat la Târgu-Mureș, chiar dacă a fost joc de Cupă. Suntem pregătiți și conștienți că cele trei puncte sunt foarte importante. Suntem conștienți de faptul că avem trei jocuri în care suntem la mâna noastră. Noi trebuie să câștigăm tot până la final.
Nu va fi un joc ușor, Petrolul este o echipă bine organizată cu jucători cu experiență. Noi trebuie să ne concentrăm la ceea ce avem de făcut. Indiferent de rezultatul de la Brașov noi trebuie să câștigăm. Trebuie să ne intereseze jocul și obținerea celor trei puncte.", a spus Ciobotariu.
Preşedintele executiv al clubului din Târgu Mureş, Narcis Răducan, a declarat că are încredere în jucătrii pregătiţi de Liviu Ciobotariu: "Este un meci cu o încărcătură deosebită. Întâlnim o echipă de talie europeană a campionatului nostru care, chiar dacă a trecut prin multe tensiuni în acest an, și-a păstrat calitatea jocului și poate pune probleme oricărei echipe.
Jocul are o încărcătură aparte, noi venind după jocul de la Mediaș, după care trebuie să fi tras învățămintele de rigoare și mai ales că mai sunt trei pași până la marele vis al tuturor mureșenilor, acela de a câștiga campionatul.
Noi suntem în fericita situația de a ne concentra la ceea ce avem de făcut și poziția întâi rămâne a noastră. Am mare încredere în băieți, în inspirația antrenorilor. Am ajuns aici în urma evoluțiilor jucătorilor și cu o concentrare maximă putem câștiga."
ASA Târgu Mureş - Petrolul Ploieşti va avea loc sâmbătă, de la ora 21:00. De la ora 18:30 se dispută FC Brașov – Steaua, ambele partide fiind transmise în direct de Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi VIDEO în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , asa tg mures , tg mures liga 1 , steaua tg mures
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...