Exclusiv Motivul real pentru care Mihai Stoica a plecat de la FCSB! Dezvăluirea făcută de Gigi Becali
08.08.2019, 10:06Mihai Stoica a plecat de la FCSB. Motivul oficial a fost reprezentat de niște probleme pe care fostul directorul sportiv le are în familie. Totuși, Gigi Becali a recunoscut că despărțirea ar avea legătură și cu rolul din ce în ce mai puțin important pe care acesta îl avea la echipă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Credeți că s-a retras din cauza unor lucruri care nu i-au convenit la club, în relația cu dumneavoastră, în relația dumneavoastră cu antrenorii? De felul în care au fost aduși jucători, de strategie?, a fost întrebarea adresată de Radu Naum, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
”Cred că și asta. Adică de asta cred. El ar vrea să se implice mai mult și nu poate, cred că asta e de fapt”, a răspuns Gigi Becali.
Mihai Stoica a invocat problemele în familie
Înainte de anunțul făcut de Gigi Becali, Mihai Stoica susținea că are probleme cu un membru al familiei și că acesta este motivul pentru care are nevoie de o pauză.
”Am probleme personale. Sunt foarte apăsat. Nu pot să fiu relaxat. Am probleme familiale foarte grave. Am probleme cu un membru al familiei, la care țin foarte mult, care e pe moarte. Am nevoie de o pauză, nu sunt bine deloc.
Asta este, din păcate, în viață mai sunt și astfel de perioade. Până la urmă, fotbalul nu este cel mai important lucru din viața unui om. Eu am așa o perioadă în care trebuie să mă gândesc bine ce am de făcut”, a spus Mihai Stoica la Digi Sport Matinal.
Mihai Stoica are 4 titluri de campion cu FCSB
Mihai Stoica a avut două mandate la FCSB (n.r. - fosta Steaua). Prima dată, Mihai Stoica a ocupat funcția de manager general în perioada 2002 - 2007. MM Stoica a revenit la echipa lui Gigi Becali în 2010.
Fostul oficial al roș-albaștrilor are în palmares cu echipa lui Gigi Becali 4 titluri de campion: 2005, 2006, 2012 și 2013.
Pe 4 martie 2014, fostul directorul sportiv al FCSB a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor. După ce a fost eliberat, Mihai Stoica a revenit la FCSB, fără a avea însă atribuții oficiale.
Etichete: mihai stoica , gigi becali , mihai stoica gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...