Exclusiv Motivul pentru care a picat nocturna la Cluj. Soluția la care au apelat organizatorii
articol scris de Digi Sport30.07.2022, 23:23
Meciul dintre CFR Cluj şi CS Mioveni, din etapa a treia din Superliga, a fost întrerupt în minutul 63, la scorul de 3-2 pentru clujeni, din cauza unor probleme cu nocturna arenei “Dr. Constantin Rădulescu”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj încearcă să activeze vechea nocturnă a stadionului
UPDATE 23:33 Meciul de la Cluj va reluat, din minutul 64. CFR Cluj a făcut două schimbări în echipă!
UPDATE 23:25 Vechea nocturnă a stadionului din Gruia a fost reaprinsă, fiind o vizibilitate destul de bună pe stadion. Cel mai probabil, meciul va fi reluat.
Jucătorii celor două echipe au revenit pe teren și efectuează mișcări de încălzire. Arbitrul și observatorul meciului nu au stabilit deocamdată când va fi reluată partida.
Primele probleme cu nocturna au apărut în zonele în care se află cele două careuri. După cinci minute de aşteptare, arbitrul Bogdan Dumitrache a trimis echipele la vestiare, în minutul 68.
Pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, singurele lumini funcţionale erau panourile publicitare din jurul terenului de joc. Organizatorii au încercat de mai multe ori să repornească instalația de nocturnă.
În acest context, CFR Cluj riscă să piardă meciul cu 3-0 la masa verde, dacă nu va rezolva problemele privind iluminatul pe stadion.
În direct la Digi Sport, Daniel Stanciu a anunțat că sunt probleme la softul modernei instalații de nocturnă de la Cluj.
Din informațiile Digi Sport, înainte de startul partidei au fost de asemenea probleme cu nocturna, dar organizatorii au încercat să o remedieze.
În acest moment, reprezentanții gazdelor încearcă să refacă vechea instalație de nocturnă.
"Se pare că este o problemă de soft la nocturna nouă, e o chestiune de mentenanță. Softul este incontrolabil în acest moment. Dacă meciul va fi abandonat, e clar că decizia va fi 0-3.
Nu știu dacă au lucșii minimi pe vechea nocturnă și nu știu dacă se mai aprind toți stâlpii. E o instalație destul de depășită", a spus Stanciu, la Digi Sport Special.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , cs mioveni , daniel stanciu , superliga , nocturna cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...