Video Exclusiv Momentul în care Ion Țiriac l-a dus pe Daniel Pancu la un vraci egiptean: "În loc să stau pe bară o lună, am stat 3!"
articol scris de Digi Sport12.08.2022, 23:28
Florinel Coman (24 de ani) a urmat un tratament alternativ în Serbia, după ce a suferit o ruptură musculară în meciul tur cu Dunajska Streda, scor 1-0, din cadrul turului 3 preliminar al Conference League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deși inițial s-a estimat că va lipsi două luni de pe teren, noul căpitan al lui FCSB și-a revenit într-o săptămână, iar la returul de pe Arena Națională chiar a fost inclus pe banca de rezerve.
Daniel Pancu și-a adus aminte de un moment cu Ion Țiriac, după ce Florinel Coman s-a tratat în Serbia
Tratamentul celebrei Marijana Kovacevic (55 de ani) a fost urmat și de Marius Niculae (41 de ani), care a explicat că, totuși, nu are rată de reușită 100%.
La rândul său, Daniel Pancu (44 de ani) a urmat și el un tratament alternativ, cu ajutorul lui Ion Țiriac (83 de ani), însă nu a făcut decât să-și înrăutățească situația.
"E în funcție de fiecare organism, pentru că suntem diferiți. La unii reacționează pozitiv, cum a fost cazul meu, la o problemă musculară. După două zile, nu mai aveam nimic, am putut juca.
Chiar la echipa națională am fost convocat. Cu cât e mai din timp, cu atât te tratezi mai repede. Mi-a introdus acel lichid, mi-am făcut radiografie, nu mai aveam nimic și am mers la echipa națională. Nu, nu a recidivat. Și Daniel a fost", a explicat Niculae, la Liga Digisport.
La mine n-au prins astea și am mai fost în situația asta cu o ruptură în 2002, înainte să plec la Beșiktaș. Am fost cu domnul Țiriac, aveam un vraci egiptean pentru jucătorii din circuitul ATP, cei mai mari.
Îi făcea bine, dar la mine n-a funcționat. Atunci, în loc să stau pe bară o lună, am stat 3. Nu am rezistat decât 5 minute la tratament", a completat Pancu.
Accidentările s-au ținut scai de Florinel Coman
Seria accidentărilor lui Florinel Coman a început în septembrie 2020, când era în, poate, cel mai bun moment al carierei.
Cel mai scump jucător din istoria FCSB-ului, adus pe 3 milioane de euro de la Farul în 2017, era liderul echipei atunci, chiar avea evoluții mai bune decât ale lui Dennis Man, care avea să fie vândut șase luni mai târziu pe 11 milioane de euro la Parma, dar s-a ”rupt” în meciul cu Backa Topola.
Au urmat peste două luni departe de gazon, 79 de zile, și o revenire pe 5 decembrie, în meciul cu UTA, în care chiar a reușit să marcheze. Este ultimul său gol în Liga 1!
După revenire, Florinel Coman nu s-a mai ridicat la nivelul din startul sezonului 2020 - 2021, dar situația a fost pusă pe seama perioadei lungi de absență. Se aștepta ca, odată cu disputarea mai multor meciuri, randamentul său să fie cel așteptat, însă nu a fost cazul, pentru că fotbalistul s-a accidentat din nou.
Se întâmpla pe 25 martie, în prima parte a meciului România - Macedonia de Nord, când a suferit o accidentare musculară. Au urmat alte două luni departe de gazon, până în iunie, când a început pregătirile cu FCSB. O perioadă de absență de 68 de zile.
Cu pregătirea de vară făcută, Florinel Coman a început sezonul 2021 - 2022 pe teren pentru FCSB, însă a jucat doar până la finalul lui august, când s-a accidentat într-un meci cu Sepsi.
Sătul de repetatele probleme medicale, Florinel Coman a decis să se opereze la Londra, ceea ce a prelungit perioada de recuperare. Revenirea s-a produs pe 15 decembrie, la meciul cu Rapid, disputat la 114 zile de la cel cu Sepsi în care s-a accidentat.
Etichete: marius niculae , daniel pancu , tratament , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...